Remember...!!!!!!

Nu te du sa pasesti acolo unde te duce cararea..du-te si lasa o urma acolo unde nu este nici o forma de drum.... Succesul reprezinta abilitatea de a trece de la un esec la altul fara sa iti pierzi entuziasmul.

Nu ezita sa cauti...

marți, 22 iunie 2010

Mult dorita ... FERICIRE!


Ce isi doreste omul mai mult pe aceasta lume daca nu sa fie fericit? Insa intrebarea mea ar fi: ce anume reprezinta pentru voi fericirea, ce va face cu adevarat sa exclamati din toate incheieturile.."acum sunt fericit"? Alergam zi de zi dupa lucruri care se concretizeaza doar material, sperand ca astfel toate grijile vor disparea , si astfel vom fi mai linistiti, mai fericiti. Insa atunci cand ai aceste lucruri materiale, bani, casa, masina, vacante peste vacante, practic tot ce iti doresti, cea ce numesti tu o viata "buna",cu ce te ajuta daca sanatatea ta sta la cheremul divin? Alergam in fiecare moment dupa fel si fel de fantasme, steriotipuri, incat ajungem sa ne neglijam sufletul propria persoana si nu numai. Cu cat vrem sa fim mai fericiti, mai linistiti cu atat apar si mai multe griji, nopti nedormite, fara sa ne dam seama ca fericirea noastra consta in lucruri simple marunte, ca este un etern santier in lucru, mereu o gasim in alta parte, in alta simplitate, ca este precum o pisica cu cat o chemi mai tare cu atat fuge mai departe de tine. Pentru a avea o viata linistita, trebuie sa ai o minte odihnita un somn neintrerupt de cosmaruri, fericirea trebuie sa fie o rasplata pentru noi si nu un scop suprem. De multe ori ceea ce numim noi fericire ajunge sa fie ceea ce nu cunoastem indeajuns. Daca altii te i-au drept exemplu de om fericit, implinit, iar tu nu te simti asa, ia-te dupa ei, nu te costa nimic, nu iti cauta adevarata fericire in curtea altuia, pentru ca atunci te vei otravi cu propia-ti fapta. O adevarata fericire ar fi sa ne amintim de prezent poate asa ne-am valorifica mai mult ca oameni ca persoane, ne-am bucura mai mult de lucrurile simple care ne fac viata frumoasa, si orice clipa am trai-o ca si cum ar fi ultima. Am o singura intrebare:Ce inseamna pentru voi fericirea?

sâmbătă, 12 iunie 2010

Pacatul frumusetii?




Frumusete… termen abstract care cuprinde atat de multe taisuri, si totodata gusturile omului adunate intr-un singur gest..o prima si simpla privire, care devine suficienta, pentru o prima impresie si cea mai importanta.


E adevarat ca prima impresie conteaza intotdeauna, insa sa nu uitam si faptul ca aparentele inseala de cele mai multe ori, si sub un chip bland si tandru, putem gasi o fiara care nu cunoaste notiunea respectului in doi, sau o persoana mult prea matura care nu mai are puterea sau nu cunoaste farmecul unui zambet cald si tandru dimineata, cu ochii somnorosi, si parul valvoi.


Frumusetea ramane dincolo de timp? Este eterna? Conteaza atunci cand iti alegi sufletul pereche? Ce este in final frumusetea?


Atat la barbati cat si la femei, acest concept este extreme de cautat, si incercat din rasputeri sa fie perfectionat. Ba cu o operatie estetica, ba niste tratamente corporale… dar cu toate astea..aici mai vorbim de frumusetea naturala a femeiei, de farmecul ei personal?


De cand e lumea, femeia s-a bucurat mereu de o imagine diferita, ba cu forme bine conturate, ba cu forme usor creionate, ba silfida, mai masura zero…insa pana la urma nu conteaza cum arata femeia in sine doar .. ce este femeia pentru tine!


Pentru gusturile omului iubit multe femei s-au supus chinurilor subnutritiei, altele au abandonat studii,s-au straduit mereu sa tina tiparele modei actuale, sa fie exact asa cum s-a dictat cererea pietei. Insa femeia nu este un produs pus la vanzare. Ea are un suflet, un gand, care deseori poate face cat 10 femei frumoase la un loc.


Frumusetea nu consta intr-o imagine, fiecare dintre noi avem farmecul nostru, acel “ceva” care atrage intr-o anumita masura persoana care ne este destinata.


Cat de frumoasa sunt?


O intrebare atat de banala, insa atat de necesara. Nu pentru barbat cat e pentru femeie. De ce sa cautam raspunsul in alta parte?Raspunsul e in noi;frumusetea sta in zambetul nostru in puterea de a merge mai departe atunci cand sufletul este zapacit de greutatile vietii. Atunci cand ai trupul si sufletul sanatos, si in minte, suflet, spirit,nu gasesti decat armonie, doar atunci femeia poate sa arate precum un adevarat vis de frumusete al unui barbat si mai ales sa se regaseasca ea pe sine. Exact asa cum e ea: un suflet intr-un trup de femeie. Un trup mult prea mediatizat, si comentat.


Suntem tentati sa ne luam dupa vedete. Cei drept pe ecran sunt superbe, stralucesc precum niste stelute de cinema toate de la mic la mare, insa in realitate, dupa ce si-au dat culoare si stralucirea din obraji, nu ramane decat umbra a ceea ce am vazut pe scena. Nu e usor sa fii femeie. Insa nici greu. Primul pas catre fericire este sa te accepti asa cum esti. Cu bune cu rele. Sa te iubesti pentru ceea ce esti, sa fii mandra de sanatatea ta care ar trebui sa fie mai presus de toate. Uneori celulita, poate arata bine daca o iubesti, burtica poate lasa o dara de perfectiune obtinuta printr-o mica imperfectiune.


Frumusetea nu are nici o unitate de masura , ea este ceea ce simti in interior, si cea care se reflecta in ochii tai, nu degeaba se spune ca oglinda sufletului este privirea.


Fii fericita ca poti sa te folosesti de semnele vitale comunicarii si a gandirii, ca poti sa duci un plan la bun sfasit ca te poti realiza alaturi de persoana iubita, ca ii poti zambi si spune cat de mult inseamna pentru tine in fiecare zi. Acestea sunt lucruri la care ar trebui sa ne gandim. Frumusetea trupului e trecatoare, si mult mai inselatoare decat timpul, care lasa rani mult mai adanci, iar la suprafata totul este neted si fin.

Nu serveste la nimic sa fii perfecta in privirile din jur, daca la caderea serii ajungi doar tu cu umbra ta

Ce conteaza cine suntem…



“ce conteaza cine suntem din moment ce intr-o zi nu vom mai fi”, cateva cuvinte adunate intr-un citat insa care ascund un mare adevar sau poate doar o parere bine conturata. Venim pe lume fara a sti nimic despre ea, despre noi ca entitati umane. Nu ne cunoastem limitele si nici punctele de plecare, nu cunoastem nimic decat faptul ca avem o viata pe care trebuie sa o traim la maxim fara parere de rau. Asa cum am venit pe lume fara sa ne alegem locul ora familia prietenii, intr-o zi fara sa avem idea de ce , ne intoarcem acolo de unde am venit, ne incheiem calatoria lumeasca lasand in urma o ploaie de lacrimi scaldand obrazii celor care ne-au iubit, celor care ne-au fost aproape, lasand un gol ce nu il poate umple nici toti banutii adunati, nici toate zambetele stranse o viata intreaga…nimic. Din nimic ne nastem si tot nimicul ne aduna. Suntem oameni insa uneori traim exact precum animalele. Ne lasam indusi de instinct adesea irationale, traim, gresim ,uram, iubim…exploatam tot ce prindem sau poate ca nimic, lasam viata sa treaca pe langa noi, fara sa asteptam nimic de la ea pentru ca nu-i asa: candva am fost atat de dezamagiti incat nu mai aveam puterea sa ne ridicam si sa mergem mai departe, am fost atat de raniti in propiul nostru orgoliu incat ne-am format o cochilie unde sa ne adapostit de orice furtuna care se anunta fara sa luam in calcul posibilele ravagii. Ne ascundem de noi de lume de tot. Si pentru ce? …pentru simplul fapt ca intr-o zi nu v-om mai fi? Gresit. Suntem oameni si suntem predispusi la greseli, ne inaltam prindem incredere in noi, si deodata cadem la pamant fara a avea macar curajul sa intrebam dece? ..nimeni nu stie de ce. Fiecare dintre noi avem un tel, daca luptam il indeplinim si astfel lasam in urma un zambet frumos, este alegerea noastra ce facem in viata, cu viata noastra si a celor din jur.
Nu conteaza infatisarea, atat timp cat stii ce poti, ce esti , nu conteaza banutii atat timp cat nici un medicament pe lumea asta nu iti poate reda sanatatea si optimismul, nu conteaza timpul daca nu stii cum sa il faci sa treaca in favoarea ta, nu conteaza nimic ce e in jurul tau daca te lasi influentat de orice adiere de vant. Pune in balanta ziua de ieri de cate ori ai cazut din propria-ti ambitie sau greseala, pune ziua de maine cu miile de sanse care sunt in jurul tau insa nu stii sa le valorifici, sa nu iti fie teama sa visezi… visand la ceva tot universal comploteaza pentru tine pentru a-ti indeplini un vis.
Nu conteaza cine suntem, ci doar ceea ce stim sa facem, si cat suflet punem in faptele si trairile noastre. O viata este o viata indiferent de greutati. Nimanui nu i-a fost usor din prima, si pasarile se chinuie pana se inalta in propiul zbor, pana invata regulile jocului supravietuirii, si ele cad si se lovesc si plang, insa gasesc puterea de a merge mai departe, de a supravietui . Asa e viata o lectie continua de supravietuire din care TREBUIE sa iesim invingatori alta usita de iesire nu exista. Iubiti viata si mai presus de toate iubiti-va pe voi, suntem unici in felul nostru, noi suntem noi, indiferent de unde venim…
Nu conteaza cat de jos cazi, ci cat de repede te ridici si pasii care ii faci in fata. Dupa fiecare nor exista o raza de soare pentru fiecare.

Sisteme care ne omoara...


Tara de vanzare..raspund la numele de Romania!!! Sunt mandra ca sunt romanca insa sincera sa fiu a ajuns sa imi fie rusine sa zic ca traiesc in Romania, o tara care este a noastra si totusi a nimanui. Platim dari peste dari si tot nimic avem. Impozit pentru sanatate, impozit pentru pensionari, impozit pentru studii, pentru aparare, etc etc. Peste tot numai asta se cere impozite peste impozite, hartoage peste hartoage, si de parca nu ar fi suficenta birocratia care e jalnica, nu avem parte nici macar de sanatate, ajungem sa murim de la o mana in ghips, o operatie de apendice, sau pur si simplu ca ne pisca cine stie ce insecta, numai de prostie NU..si de ce asta: pentru ca niciodata nu sunt bani, mereu lipseste ceva. Dar unde se duc banii, de ce e criza si conducerea pleaca in concedii de lux stau in vile de V.I.P...traiti bine? Noi NU!Nici pe strada nu mai poti sa mergi in liniste fara sa nu primesti una in cap pentru un colt de paine, fara sa nu vina un copil trimis de parinti pe strada la cersit, sau la furat, fara sa iei taxiul si sa te trezesti dupa 1 kilometru cu pretul pentru 5 de platit. Ce sa intamplat cu soarta bunicilor nostri cu cei care au luptat pentru libertatea tarii si astazi au ajuns sa traiasca dintr-o pensie de 200 de lei? Eu una am o intrebare:dl ministri cat va costa viata dvs? cat cheltuiti zilnic ca sa traiti bine? Pariu ca nici macar pentru o iesire la un film nu va sunt suficienti 200 de lei...dar de voi sunteti puterea, sau nu pardon ma corectez, voi tineti puterea ce noi v-am dat-o ..deci noi suntem vinovati. Ne plangem mereu dar nu facem nimic, daca nu sunt bani nu este nimic, degeaba avem o tara frumoasa ca nu stim sa profitam de ea, degeaba avem copii talentati, dar daca nu au parinti celebri sau bani de dat pe masa sau curajul sa-l bage sub masa..nu vor ajunge niciodata acolo unde trebuie.Revolutie nene, daca ceasca a murit macar sa nu fie degeaba, macar odata sa avem curajul sa luam ceea ce este al nostru. Romania este a mea, a ta , a noastra..nu a lor(guvernanti mofturosi si mincinosi)..greva frate, dar greva generala nimeni sa nu munceasca toti de la mic la mare sa iesim in strada, le doresc ministrilor pe rand sa ajunga pe la spitale pe mainile medicilor si ei sa fie in greva si astfel sa vada ca indiferent de nume, bani, sanatatea nu are pret, sa ajunga copiii lor la scoala si sa nu faca ore sa se inghete invatamantul sa vada cum e sa nu se ocupe nimeni de tine desi iti doresti sa inveti, sa li se faca foame sa nu gaseasca nimic deschis nicaieri sa simta propiul lor stomacel cum e sa faci foamea intr-o tara democrata membra U.E. Rusine sa va fie ca mergeti cu limba impletita de minciuni pe la usile oamenilor cu cersitul de voturi.Sisteme care ne omoara , scot tara la vanzare...Cine ofera demnitate pentru o tara pierduta in orgolii si minciuni?

duminică, 30 mai 2010

actorul din viata mea


Fara doar si poate, viata nu ne apartine noua oamenilor, ci trairilor noastre, viselor pentru care luptam, si suspinam pentru fiecare hop iesit in drum.Nimic nu e usor, iar ce e usor nu dureaza mult.Ne lasam condusi de aparente fara sa tinem cont ca acel frumos dupa care alergam, este pe cat de frumos pe atat de trecator, ca banii dupa care alergam nu ne pot cumpara viata, nu ne aduc persoanele dragi alaturi din contra ii indeparteaza, ne schimba, ne transforma in niste haite ce tin prizonier un suflet de copil. Timpul trece, el nu are stapan, el iti da dar tot el iti si ia, nu are reguli, nu are ani, nu stie cum e sa ai sau nu bani...el e totul si nimic. Dintr-un vis ne nastem, traim adesea precum in vis, insa uneori realitatea ne mai izbeste si de zidurile ei, si asa ne indepartam de visul nostru dar il pastram acolo intr-un colt de suflet, precum un ideal. Stiu ca poate parea stupid insa cand impartasesti un vis cuiva, deja sunteti doi care luptati, nu conteaza cine castiga mai mult...importanta e lupta, alungarea monotoniei, iesirea din abisul societatii depravate ce adesea ne induce in eroare. Un simplu zambet face minuni. "Un zambet pentru lume, mai multe zambete pentru mine" Cu totii suntem egali in numarul cifrelor din cnp, insa nu pentru toti viata acelasi sens.Astazi mai mult ca oricand am fost un actor in viata mea. Am jucat cum au simtit cei din jur, m-am lasat dusa de val, si am castigat si la propiu si la figurat. Bine zis un zambet face minuni, un gand bun spus cui trebuie, aduce la randu-i alte ganduri bune. Actorul din viata mea a iesit la rampa azi cu caldura sufleteasca a celor care l-au gazduit atata timp si au avut rabdarea sa il cunoasca si sa il indrageasca asa cum e imbalsamat de imperfectiuni dragute si presarat cu zambete.Sus cupa dragii mei, indiferent de orice un zambet si-o lacrima de bucurie sa curga chiar si pentru simplu fapt ca v-am cunoscut.

sâmbătă, 6 martie 2010

este timp...


Este timp pentru toate, dar nu exista timp pentru regrete, viata merita traita, clipa de clipa fara sa privim inapoi. De ce sa strivesti momentele frumoase sub pasii greoi si amari ai amintirilor ce si-au asternut tristetea peste sufletul tau. De ce sa ignori clipa prezenta , alergand ca un nebun spre cai inca necunoscute doar de dragul unui viitor roz, cand de fapt prezentul conteaza. Aici, Acum, Astazi, tu. Avem o viata care ne apartine, pe care trebuie sa ne-o traim dupa bunul plac, cu ratiune, si responsabilitate, fiecare fapt de astazi se va reflecta in personalitatea noastra. Ne avantam in cursa vietii fara sa stim pe ce mizam. Eu mizez pe momentul de fata, cel care ma face sa ma simt vie momentan.
Nu conteaza ca in ziua de maine nu voi mai avea aripi sa imi inalt visele. Astazi cred in ele, astazi lupt cat pot pentru ele, cred in mine si ma simt vie.Maine poate o voi lua de la capat, sau voi abandona fara vointa aceasta scurta cursa a vietii, nimeni nu poate sti; insa in cazul asta macar am trait pana in ultimul moment tot ceea ce mi-a facut placere, si v-am zambit asa cum stiu eu, m-am bucurat de tot ce e in jurul meu.
Este timp ..pentru toate, inclusiv pentru uitare ca si ea e scrisa in legile omenesti, mai ales cand asa departe pornim de legile lumesti.
Este timp si pentru ura cand nu te poti desprinde de trecut, pardon "nu poti" nu exista dar e un cuvant atat de scurt ce ascunde in spate doar refuzul, de a nu avansa, de a nu ajuta pe cel de langa, de a nu te educa.
Este timp , si pentru mine, pentru tine pentru noi, pentru tot ce ne inconjoara, numai ca timpul nu se uita cu aceiasi ochi la noi. La mine-s verzi de atata speranta ce zi de zi rasare in sufletul meu, la tine-s negri de durere si de refuz, la unii sunt albastri de nepasare, si totusi vezi, nimic nu e la fel nici macar timpul, desi el este...este timp...dar prezentul e singurul pion care trebuie jucat.
Sa traiesti frumos o viata nu inseamna sa treci peste obstacole cu brio, mai mult conteaza sa te bucuri de fiecare strop de ploaie, sa stii sa dansezi cu ea, sa te joci cu clipele prezente, sa intorci acele de la ceasornic in favoarea ta.
Nu lasa timpul sa iti abandoneze lupta. Repet..este timp...

marți, 2 martie 2010

o noua primavara

Mai mult ca sigur cu totii ne-am saturat de frig, zapada, aglomeratie in trafic din cauza conditiilor de iarna...insa iata ca a iesit soarele si pe stradutza noastra.
A venit primavara, cea mult asteptata o iarna intreaga.
Si ca un simbol al primaverii, a aparut si martisorul, si florile specifice acestui anotimp.
Ce poate fi mai frumos de cat sa ne bucuram din plin de natura de persoana draga de langa noi.
Sa aveti in suflet si in gand o primavara frumoasa plina de realizari, o noua primavara, un nou anotimp, un nou inceput, o noua viata.

luni, 8 februarie 2010

moment de tacere


Aproape ora 4 a diminetei si simt ca nu mai pot sa dorm, nu simt oboseala care m-a rapus peste saptamana care a trecut, totul in jur e din nou tacere. Afara infernul alb a pus stapanire pe drumuri, care au incetat sa mai duca catre nicaieri.In aceste momente, raman la credinta ca esenta gandirii umane ramane cuvantul, puterea noastra ramana in puterea rostirii lui, iar ambitia si curajul nostru, in intelepciunea de care dam dovada atunci cand alegem cuvantul potrivit.
La ora asta nu mai e nevoie sa ma ascund dupa nici un scut, toti din jur dorm, natura doarme sub viscolul alb si crud, numai gandurile mele nu sunt amortite de starea declansata de timp. Cand te cuprinde o singuratatea atat de apasatoare, si in acelasi timp infricosatoare si ai nevoie de caldura cuiva, si nu e nimeni in jurul tau cum faci ca sa scapi de sentimentele astea? Si nu ma refer neaparat la atractie fizica.
Si tica..tica..tic..orele si minutele, secundele se scurg, si somnul nu vine, nu ma gandesc acum decat la faptul ca nu mai pot sa mai zic : "nu mai pot" nu e prima data cand spun ca nu mai pot, ca m-am saturat. dar pana la urma cu cat imi e mai rau cu atat ma obisnuiesc mai mult pana cand ajung la alte impliniri care se vor incheia in alte dezamagiri.. si intr-un final totul isi capata forma fireasca. Trebuie sa te bucuri dar sa fii constient ca o sa ai de indurat dupa bucurie.
"INTR-O CLIPA SE POATE TRAI O VIATA, SI TOT O CLIPA POATE STERGE TOT CE AI TRAIT O VIATA".. ma inclin si ma retrag..