moment de tacere

Aproape ora 4 a diminetei si simt ca nu mai pot sa dorm, nu simt oboseala care m-a rapus peste saptamana care a trecut, totul in jur e din nou tacere. Afara infernul alb a pus stapanire pe drumuri, care au incetat sa mai duca catre nicaieri.In aceste momente, raman la credinta ca esenta gandirii umane ramane cuvantul, puterea noastra ramana in puterea rostirii lui, iar ambitia si curajul nostru, in intelepciunea de care dam dovada atunci cand alegem cuvantul potrivit.
La ora asta nu mai e nevoie sa ma ascund dupa nici un scut, toti din jur dorm, natura doarme sub viscolul alb si crud, numai gandurile mele nu sunt amortite de starea declansata de timp. Cand te cuprinde o singuratatea atat de apasatoare, si in acelasi timp infricosatoare si ai nevoie de caldura cuiva, si nu e nimeni in jurul tau cum faci ca sa scapi de sentimentele astea? Si nu ma refer neaparat la atractie fizica.
Si tica..tica..tic..orele si minutele, secundele se scurg, si somnul nu vine, nu ma gandesc acum decat la faptul ca nu mai pot sa mai zic : "nu mai pot" nu e prima data cand spun ca nu mai pot, ca m-am saturat. dar pana la urma cu cat imi e mai rau cu atat ma obisnuiesc mai mult pana cand ajung la alte impliniri care se vor incheia in alte dezamagiri.. si intr-un final totul isi capata forma fireasca. Trebuie sa te bucuri dar sa fii constient ca o sa ai de indurat dupa bucurie.
"INTR-O CLIPA SE POATE TRAI O VIATA, SI TOT O CLIPA POATE STERGE TOT CE AI TRAIT O VIATA".. ma inclin si ma retrag..

Iz patetic de femeie..

Suntem oameni cu totii, uitati-va in jur, ne asemanam prin fizionomie, gesturi, gandire, insa suntem atat de diferiti, incat nu indraznim nici macar sa recunoastem asta.
Adoram cu totii in schimb sa ne dam viata peste cap, sa ne mutam de la o extrema la alta atunci cand ne-am plictisit; sau oare ajungem sa ne plictisim vreodata..sau intrebarea corecta este:avem puterea sa recunoastem ca ne-am plictisit de ceva anume?
Recunosc faptul ca mereu mi-au trecut anumite intrebari prin minte, in momente diferite ale vietii, insa parca in ultimul timp imi revin tot mai des, si asta datorita vederii ce am aruncat-o intr-o fractiune de minut in jur.
Foarte trist insa de ce stau femeile in relatii ce nu le aduc fericirea visata ? Pentru ca cel mai adesea confunda atasamentul si confortul cu iubirea?
Se obisnuiesc sa fie impreuna cu cineva, le e teama sa fie singure si nici macar nu isi mai pot imagina viata lor fara respectivul. Si totusi nu sunt fericite.Insa inghit amarul, indulcindu-l cu fictiunea din filme sau carti cu povesti siropoase. Nu asta inseamna sa TRAIESTI o poveste de iubire!

Au circulat atat de multe mituri despre relatiile perfecte incat ni s-a bagat in cap ideea ca trebuie sa avem un barbat alaturi pentru a fi fericite astfel incat atunci cand nu suntem cu cineva nu facem decat sa ne preocupam de asta. Vrem pe cineva alaturi chiar daca acesta nu corespunde intotdeauna dorintelor noastre. De unde si imaginea femeii disperate dupa o relatie. Cauza acestei preocupari obsesive e lipsa de dezvoltare a intereselor si hobby-urilor personale. Orice am avea pe agenda noastra, lasam deoparte cand vine vorba de un barbat. Prin urmare ajungem sa nu ne cunoastem cu adevarat propria persoana. Preferam sa alergam in bratele barbatului gasit la primul pas facut in lume, cu gandul ca el reprezinta implinirea noastra...GRESIT!!! Adevarata implinire vine atunci cand ajungi sa te cunosti suficient de bine incat sa ii poti darui celui drag ceea ce ai tu mai bun.
Sa traiesti un moment de pasiune in bratele amare ale unui necunoscut, nu se compara nici pe departe cu iubirea si fericirea daruirii celui drag, celui pentru care traiesti, omului care iti da un motiv nou mereu sa zambesti, te face sa il iubesti pentru ceea ce este, pentru cum te face sa te simti atunci cand esti cu el. Dar femeia uita, aceste mici detalii care de multe ori pot si sarea cat si piperul relatiei perfecte.
Si totusi parca cel mai simtitor iz al prostiei femeii este Coabitarea- cea mai mare iluzie a femeilor, intalnirile stabilite cu partenerul au ca scop cunoasterea mai bine a ambilor parteneri, insa speranta ca aceste intalniri sa se termine cu oficializarea relatiei..este mult prea departe gandul.A locui cu un barbat cunoscut recent nu e decat un motiv din noua generatie de a imparti chiria intr-un mod convenabil.
Atat barbatii cat si noi femeile asteptam uneori de la o relatie sa fie perfecta insa pe parcurs descoperim ca euforia inceputului a trecut, ca relatia necesita munca si ca nimic nu mai e cum era. Asteptarile nefondate sunt, in general, induse de catre filme, romane si chiar si basme unde totul se termina pe o nota vesela - “si au trait fericit pana la adanci batraneti”.
Magia cuvintelor este schimbatoare, intelesul lor de a lungul timpului a suferit extrem de multe modificari astazi mult doritul “Te iubesc “nu inseamna automat “vreau sa imi petrec tot restul vietii cu tine”
Insa cel mai tare ma intriga pe aceasta lume atunci cand vine vorba de naivitatea feminina..De ce cred unele femei ca trebuie sa renunte la cine sunt, la ce le place, sau la ceea ce vor doar pentru ca un barbat le cere asta? Fiecare suntem unici in felul nostru, iar persoana care iti cere sa te schimbi doar de dragul sau inseamna ca nu te iubeste, nu te apreciaza suficient.
A iubi pe cineva cu adevarat nu inseamna sa ii ingradesti celui de langa tine libertatea, dorinta de dezvoltare personala si profesionala, sa ii tai aripile viselor care l-au adus la tine.
A IUBI inseamna a RESPECTA mai presus de toate persoana care ai ales sa o iubesti.
Dumnezeu a zis:"Alege ce iubesti, si apoi iubeste ceea ce ai ales", nu a zis alege, schimba si ingadeste, domina, zbiara, sau loveste.
Nimeni nu ramane singur pe lumea aceasta, insa decat cu o greseala pe care sa nu o poti indrepta si care sa te nenoroceasca, mai bine visele ce te imbratiseaza in fiecare minut de singuratate.Depinde de noi daca adoptam izul patetic de femeie, inghitind toate ofensele oferite drept dovada de iubire...

cersetori de demnitate...

In liniste,cu privirea calda, incerc sa ma ascund pe dupa draperii si sa pandesc iarna...am zis bine sa o pandesc, a revenit cu fulgii mari si desi care si-i cerne fara frica peste noi. Totul in jur este la fel..doar alb si negru, iar prin prisma sufletului meu, eu caut mereu culori...astazi nicio culoare in jur; totul e pustiu, trist si tacut.
Demnitate,mandrie, sau orgoliu.3 cuvinte atat de des intalnite si atat de usor de confudat de unii dintre noi.Insa la fel ca si fulgii de nea care roiesc acum prin fata ferestrelei mele, fiecare dintre noi, muritorii de rand avem un loc si un rost al nostru.Nu e necesar sa apelam la injurii, sa analizam defectele celor din jur, sa fim invidiosi..tot ce trebuie sa facem este sa ne recunoastem exact asa cum suntem.Nimic nu este intamplator, fiecare zambet, gand bun, si mangaiere, paleste in fata tuturor marsavariilor, din jur.
Dar noi in toata aceasta agitatie in care ne invartim uitam sa iubim frumosul, uitam sa ne recunoastem intre noi, palim in fata lucrurilor meschine. A fi om e cea mai mare calitate, insa acesta si-a pierdut pentru multi sensul original.
Nu pot sa afirm ca in jurul meu totul este etic si conform regulilor moralitatii..pentru ca m-as minti pe mine inca o data, si inca odata, la fel cum fac mereu cand vad ceea ce nu ar trebui sa existe.
De multe ori mergand cu metroul, am zarit un baiat care cersea, l-am zarit greu deoarece el nu avea picioare si se deplasa pe o placa de scheiboard. Si am inchis ochii pentru a nu simti neputinta sa, ceilalti din plictiseala de al vedea mereu, sunt oameni care lasa totul in urma pentru un vis,se injosesc, isi manjesc demnitatea , pentru a capata o asa zisa valoare in ochii societatii. Dar cine e societatea? Oare nu noi o formam, oamenii de rand?
Recunosc ca nu am averi materiale, dar am iubirea fata de mine, fata de bine,nu am ambitii decat zambetul fericirii prin implinire.
Cat timp sa mai inchidem ochii la tot ce e in jurul nostru?Cat oare sa ne mai injosim ca popor, ca suflete chinuite de asa numita" imagine de societate"?
Sunt atat de multe sentimente pierdute in graba asta avida catre cerintele societatii actuale?Ne-am transformat..nu mai suntem entitati umane, ci masa lucratoare.
Uitati-va in jur..totul se invartea pana acum la cine avea cat mai multi bani, astazi la cine cunoaste mai multe persoane influente.
Unde este curajul nostru?, lupta cinstita pentru ceea ce ne dorim?
Cersim demnitatea in propriul nostru camin frustati de esecurile suferite, ne roadem unghiile la sanul celui de langa noi, pentru ca alte sunt regulile din ziua de astazi.
Nu te du sa pasesti pe acelasi drum cu toata turma..fa-ti propriul drum..fii unic.