Mult dorita ... FERICIRE!

Ce isi doreste omul mai mult pe aceasta lume daca nu sa fie fericit? Insa intrebarea mea ar fi: ce anume reprezinta pentru voi fericirea, ce va face cu adevarat sa exclamati din toate incheieturile.."acum sunt fericit"? Alergam zi de zi dupa lucruri care se concretizeaza doar material, sperand ca astfel toate grijile vor disparea , si astfel vom fi mai linistiti, mai fericiti. Insa atunci cand ai aceste lucruri materiale, bani, casa, masina, vacante peste vacante, practic tot ce iti doresti, cea ce numesti tu o viata "buna",cu ce te ajuta daca sanatatea ta sta la cheremul divin? Alergam in fiecare moment dupa fel si fel de fantasme, steriotipuri, incat ajungem sa ne neglijam sufletul propria persoana si nu numai. Cu cat vrem sa fim mai fericiti, mai linistiti cu atat apar si mai multe griji, nopti nedormite, fara sa ne dam seama ca fericirea noastra consta in lucruri simple marunte, ca este un etern santier in lucru, mereu o gasim in alta parte, in alta simplitate, ca este precum o pisica cu cat o chemi mai tare cu atat fuge mai departe de tine. Pentru a avea o viata linistita, trebuie sa ai o minte odihnita un somn neintrerupt de cosmaruri, fericirea trebuie sa fie o rasplata pentru noi si nu un scop suprem. De multe ori ceea ce numim noi fericire ajunge sa fie ceea ce nu cunoastem indeajuns. Daca altii te i-au drept exemplu de om fericit, implinit, iar tu nu te simti asa, ia-te dupa ei, nu te costa nimic, nu iti cauta adevarata fericire in curtea altuia, pentru ca atunci te vei otravi cu propia-ti fapta. O adevarata fericire ar fi sa ne amintim de prezent poate asa ne-am valorifica mai mult ca oameni ca persoane, ne-am bucura mai mult de lucrurile simple care ne fac viata frumoasa, si orice clipa am trai-o ca si cum ar fi ultima. Am o singura intrebare:Ce inseamna pentru voi fericirea?

Pacatul frumusetii?

Frumusete… termen abstract care cuprinde atat de multe taisuri, si totodata gusturile omului adunate intr-un singur gest..o prima si simpla privire, care devine suficienta, pentru o prima impresie si cea mai importanta.

E adevarat ca prima impresie conteaza intotdeauna, insa sa nu uitam si faptul ca aparentele inseala de cele mai multe ori, si sub un chip bland si tandru, putem gasi o fiara care nu cunoaste notiunea respectului in doi, sau o persoana mult prea matura care nu mai are puterea sau nu cunoaste farmecul unui zambet cald si tandru dimineata, cu ochii somnorosi, si parul valvoi.

Frumusetea ramane dincolo de timp? Este eterna? Conteaza atunci cand iti alegi sufletul pereche? Ce este in final frumusetea?

Atat la barbati cat si la femei, acest concept este extreme de cautat, si incercat din rasputeri sa fie perfectionat. Ba cu o operatie estetica, ba niste tratamente corporale… dar cu toate astea..aici mai vorbim de frumusetea naturala a femeiei, de farmecul ei personal?

De cand e lumea, femeia s-a bucurat mereu de o imagine diferita, ba cu forme bine conturate, ba cu forme usor creionate, ba silfida, mai masura zero…insa pana la urma nu conteaza cum arata femeia in sine doar .. ce este femeia pentru tine!

Pentru gusturile omului iubit multe femei s-au supus chinurilor subnutritiei, altele au abandonat studii,s-au straduit mereu sa tina tiparele modei actuale, sa fie exact asa cum s-a dictat cererea pietei. Insa femeia nu este un produs pus la vanzare. Ea are un suflet, un gand, care deseori poate face cat 10 femei frumoase la un loc.

Frumusetea nu consta intr-o imagine, fiecare dintre noi avem farmecul nostru, acel “ceva” care atrage intr-o anumita masura persoana care ne este destinata.

Cat de frumoasa sunt?

O intrebare atat de banala, insa atat de necesara. Nu pentru barbat cat e pentru femeie. De ce sa cautam raspunsul in alta parte?Raspunsul e in noi;frumusetea sta in zambetul nostru in puterea de a merge mai departe atunci cand sufletul este zapacit de greutatile vietii. Atunci cand ai trupul si sufletul sanatos, si in minte, suflet, spirit,nu gasesti decat armonie, doar atunci femeia poate sa arate precum un adevarat vis de frumusete al unui barbat si mai ales sa se regaseasca ea pe sine. Exact asa cum e ea: un suflet intr-un trup de femeie. Un trup mult prea mediatizat, si comentat.

Suntem tentati sa ne luam dupa vedete. Cei drept pe ecran sunt superbe, stralucesc precum niste stelute de cinema toate de la mic la mare, insa in realitate, dupa ce si-au dat culoare si stralucirea din obraji, nu ramane decat umbra a ceea ce am vazut pe scena. Nu e usor sa fii femeie. Insa nici greu. Primul pas catre fericire este sa te accepti asa cum esti. Cu bune cu rele. Sa te iubesti pentru ceea ce esti, sa fii mandra de sanatatea ta care ar trebui sa fie mai presus de toate. Uneori celulita, poate arata bine daca o iubesti, burtica poate lasa o dara de perfectiune obtinuta printr-o mica imperfectiune.

Frumusetea nu are nici o unitate de masura , ea este ceea ce simti in interior, si cea care se reflecta in ochii tai, nu degeaba se spune ca oglinda sufletului este privirea.

Fii fericita ca poti sa te folosesti de semnele vitale comunicarii si a gandirii, ca poti sa duci un plan la bun sfasit ca te poti realiza alaturi de persoana iubita, ca ii poti zambi si spune cat de mult inseamna pentru tine in fiecare zi. Acestea sunt lucruri la care ar trebui sa ne gandim. Frumusetea trupului e trecatoare, si mult mai inselatoare decat timpul, care lasa rani mult mai adanci, iar la suprafata totul este neted si fin.

Nu serveste la nimic sa fii perfecta in privirile din jur, daca la caderea serii ajungi doar tu cu umbra ta

Ce conteaza cine suntem…

“ce conteaza cine suntem din moment ce intr-o zi nu vom mai fi”, cateva cuvinte adunate intr-un citat insa care ascund un mare adevar sau poate doar o parere bine conturata. Venim pe lume fara a sti nimic despre ea, despre noi ca entitati umane. Nu ne cunoastem limitele si nici punctele de plecare, nu cunoastem nimic decat faptul ca avem o viata pe care trebuie sa o traim la maxim fara parere de rau. Asa cum am venit pe lume fara sa ne alegem locul ora familia prietenii, intr-o zi fara sa avem idea de ce , ne intoarcem acolo de unde am venit, ne incheiem calatoria lumeasca lasand in urma o ploaie de lacrimi scaldand obrazii celor care ne-au iubit, celor care ne-au fost aproape, lasand un gol ce nu il poate umple nici toti banutii adunati, nici toate zambetele stranse o viata intreaga…nimic. Din nimic ne nastem si tot nimicul ne aduna. Suntem oameni insa uneori traim exact precum animalele. Ne lasam indusi de instinct adesea irationale, traim, gresim ,uram, iubim…exploatam tot ce prindem sau poate ca nimic, lasam viata sa treaca pe langa noi, fara sa asteptam nimic de la ea pentru ca nu-i asa: candva am fost atat de dezamagiti incat nu mai aveam puterea sa ne ridicam si sa mergem mai departe, am fost atat de raniti in propiul nostru orgoliu incat ne-am format o cochilie unde sa ne adapostit de orice furtuna care se anunta fara sa luam in calcul posibilele ravagii. Ne ascundem de noi de lume de tot. Si pentru ce? …pentru simplul fapt ca intr-o zi nu v-om mai fi? Gresit. Suntem oameni si suntem predispusi la greseli, ne inaltam prindem incredere in noi, si deodata cadem la pamant fara a avea macar curajul sa intrebam dece? ..nimeni nu stie de ce. Fiecare dintre noi avem un tel, daca luptam il indeplinim si astfel lasam in urma un zambet frumos, este alegerea noastra ce facem in viata, cu viata noastra si a celor din jur.
Nu conteaza infatisarea, atat timp cat stii ce poti, ce esti , nu conteaza banutii atat timp cat nici un medicament pe lumea asta nu iti poate reda sanatatea si optimismul, nu conteaza timpul daca nu stii cum sa il faci sa treaca in favoarea ta, nu conteaza nimic ce e in jurul tau daca te lasi influentat de orice adiere de vant. Pune in balanta ziua de ieri de cate ori ai cazut din propria-ti ambitie sau greseala, pune ziua de maine cu miile de sanse care sunt in jurul tau insa nu stii sa le valorifici, sa nu iti fie teama sa visezi… visand la ceva tot universal comploteaza pentru tine pentru a-ti indeplini un vis.
Nu conteaza cine suntem, ci doar ceea ce stim sa facem, si cat suflet punem in faptele si trairile noastre. O viata este o viata indiferent de greutati. Nimanui nu i-a fost usor din prima, si pasarile se chinuie pana se inalta in propiul zbor, pana invata regulile jocului supravietuirii, si ele cad si se lovesc si plang, insa gasesc puterea de a merge mai departe, de a supravietui . Asa e viata o lectie continua de supravietuire din care TREBUIE sa iesim invingatori alta usita de iesire nu exista. Iubiti viata si mai presus de toate iubiti-va pe voi, suntem unici in felul nostru, noi suntem noi, indiferent de unde venim…
Nu conteaza cat de jos cazi, ci cat de repede te ridici si pasii care ii faci in fata. Dupa fiecare nor exista o raza de soare pentru fiecare.

Sisteme care ne omoara...

Tara de vanzare..raspund la numele de Romania!!! Sunt mandra ca sunt romanca insa sincera sa fiu a ajuns sa imi fie rusine sa zic ca traiesc in Romania, o tara care este a noastra si totusi a nimanui. Platim dari peste dari si tot nimic avem. Impozit pentru sanatate, impozit pentru pensionari, impozit pentru studii, pentru aparare, etc etc. Peste tot numai asta se cere impozite peste impozite, hartoage peste hartoage, si de parca nu ar fi suficenta birocratia care e jalnica, nu avem parte nici macar de sanatate, ajungem sa murim de la o mana in ghips, o operatie de apendice, sau pur si simplu ca ne pisca cine stie ce insecta, numai de prostie NU..si de ce asta: pentru ca niciodata nu sunt bani, mereu lipseste ceva. Dar unde se duc banii, de ce e criza si conducerea pleaca in concedii de lux stau in vile de V.I.P...traiti bine? Noi NU!Nici pe strada nu mai poti sa mergi in liniste fara sa nu primesti una in cap pentru un colt de paine, fara sa nu vina un copil trimis de parinti pe strada la cersit, sau la furat, fara sa iei taxiul si sa te trezesti dupa 1 kilometru cu pretul pentru 5 de platit. Ce sa intamplat cu soarta bunicilor nostri cu cei care au luptat pentru libertatea tarii si astazi au ajuns sa traiasca dintr-o pensie de 200 de lei? Eu una am o intrebare:dl ministri cat va costa viata dvs? cat cheltuiti zilnic ca sa traiti bine? Pariu ca nici macar pentru o iesire la un film nu va sunt suficienti 200 de lei...dar de voi sunteti puterea, sau nu pardon ma corectez, voi tineti puterea ce noi v-am dat-o ..deci noi suntem vinovati. Ne plangem mereu dar nu facem nimic, daca nu sunt bani nu este nimic, degeaba avem o tara frumoasa ca nu stim sa profitam de ea, degeaba avem copii talentati, dar daca nu au parinti celebri sau bani de dat pe masa sau curajul sa-l bage sub masa..nu vor ajunge niciodata acolo unde trebuie.Revolutie nene, daca ceasca a murit macar sa nu fie degeaba, macar odata sa avem curajul sa luam ceea ce este al nostru. Romania este a mea, a ta , a noastra..nu a lor(guvernanti mofturosi si mincinosi)..greva frate, dar greva generala nimeni sa nu munceasca toti de la mic la mare sa iesim in strada, le doresc ministrilor pe rand sa ajunga pe la spitale pe mainile medicilor si ei sa fie in greva si astfel sa vada ca indiferent de nume, bani, sanatatea nu are pret, sa ajunga copiii lor la scoala si sa nu faca ore sa se inghete invatamantul sa vada cum e sa nu se ocupe nimeni de tine desi iti doresti sa inveti, sa li se faca foame sa nu gaseasca nimic deschis nicaieri sa simta propiul lor stomacel cum e sa faci foamea intr-o tara democrata membra U.E. Rusine sa va fie ca mergeti cu limba impletita de minciuni pe la usile oamenilor cu cersitul de voturi.Sisteme care ne omoara , scot tara la vanzare...Cine ofera demnitate pentru o tara pierduta in orgolii si minciuni?

actorul din viata mea

Fara doar si poate, viata nu ne apartine noua oamenilor, ci trairilor noastre, viselor pentru care luptam, si suspinam pentru fiecare hop iesit in drum.Nimic nu e usor, iar ce e usor nu dureaza mult.Ne lasam condusi de aparente fara sa tinem cont ca acel frumos dupa care alergam, este pe cat de frumos pe atat de trecator, ca banii dupa care alergam nu ne pot cumpara viata, nu ne aduc persoanele dragi alaturi din contra ii indeparteaza, ne schimba, ne transforma in niste haite ce tin prizonier un suflet de copil. Timpul trece, el nu are stapan, el iti da dar tot el iti si ia, nu are reguli, nu are ani, nu stie cum e sa ai sau nu bani...el e totul si nimic. Dintr-un vis ne nastem, traim adesea precum in vis, insa uneori realitatea ne mai izbeste si de zidurile ei, si asa ne indepartam de visul nostru dar il pastram acolo intr-un colt de suflet, precum un ideal. Stiu ca poate parea stupid insa cand impartasesti un vis cuiva, deja sunteti doi care luptati, nu conteaza cine castiga mai mult...importanta e lupta, alungarea monotoniei, iesirea din abisul societatii depravate ce adesea ne induce in eroare. Un simplu zambet face minuni. "Un zambet pentru lume, mai multe zambete pentru mine" Cu totii suntem egali in numarul cifrelor din cnp, insa nu pentru toti viata acelasi sens.Astazi mai mult ca oricand am fost un actor in viata mea. Am jucat cum au simtit cei din jur, m-am lasat dusa de val, si am castigat si la propiu si la figurat. Bine zis un zambet face minuni, un gand bun spus cui trebuie, aduce la randu-i alte ganduri bune. Actorul din viata mea a iesit la rampa azi cu caldura sufleteasca a celor care l-au gazduit atata timp si au avut rabdarea sa il cunoasca si sa il indrageasca asa cum e imbalsamat de imperfectiuni dragute si presarat cu zambete.Sus cupa dragii mei, indiferent de orice un zambet si-o lacrima de bucurie sa curga chiar si pentru simplu fapt ca v-am cunoscut.

este timp...

Este timp pentru toate, dar nu exista timp pentru regrete, viata merita traita, clipa de clipa fara sa privim inapoi. De ce sa strivesti momentele frumoase sub pasii greoi si amari ai amintirilor ce si-au asternut tristetea peste sufletul tau. De ce sa ignori clipa prezenta , alergand ca un nebun spre cai inca necunoscute doar de dragul unui viitor roz, cand de fapt prezentul conteaza. Aici, Acum, Astazi, tu. Avem o viata care ne apartine, pe care trebuie sa ne-o traim dupa bunul plac, cu ratiune, si responsabilitate, fiecare fapt de astazi se va reflecta in personalitatea noastra. Ne avantam in cursa vietii fara sa stim pe ce mizam. Eu mizez pe momentul de fata, cel care ma face sa ma simt vie momentan.
Nu conteaza ca in ziua de maine nu voi mai avea aripi sa imi inalt visele. Astazi cred in ele, astazi lupt cat pot pentru ele, cred in mine si ma simt vie.Maine poate o voi lua de la capat, sau voi abandona fara vointa aceasta scurta cursa a vietii, nimeni nu poate sti; insa in cazul asta macar am trait pana in ultimul moment tot ceea ce mi-a facut placere, si v-am zambit asa cum stiu eu, m-am bucurat de tot ce e in jurul meu.
Este timp ..pentru toate, inclusiv pentru uitare ca si ea e scrisa in legile omenesti, mai ales cand asa departe pornim de legile lumesti.
Este timp si pentru ura cand nu te poti desprinde de trecut, pardon "nu poti" nu exista dar e un cuvant atat de scurt ce ascunde in spate doar refuzul, de a nu avansa, de a nu ajuta pe cel de langa, de a nu te educa.
Este timp , si pentru mine, pentru tine pentru noi, pentru tot ce ne inconjoara, numai ca timpul nu se uita cu aceiasi ochi la noi. La mine-s verzi de atata speranta ce zi de zi rasare in sufletul meu, la tine-s negri de durere si de refuz, la unii sunt albastri de nepasare, si totusi vezi, nimic nu e la fel nici macar timpul, desi el este...este timp...dar prezentul e singurul pion care trebuie jucat.
Sa traiesti frumos o viata nu inseamna sa treci peste obstacole cu brio, mai mult conteaza sa te bucuri de fiecare strop de ploaie, sa stii sa dansezi cu ea, sa te joci cu clipele prezente, sa intorci acele de la ceasornic in favoarea ta.
Nu lasa timpul sa iti abandoneze lupta. Repet..este timp...

o noua primavara

Mai mult ca sigur cu totii ne-am saturat de frig, zapada, aglomeratie in trafic din cauza conditiilor de iarna...insa iata ca a iesit soarele si pe stradutza noastra.
A venit primavara, cea mult asteptata o iarna intreaga.
Si ca un simbol al primaverii, a aparut si martisorul, si florile specifice acestui anotimp.
Ce poate fi mai frumos de cat sa ne bucuram din plin de natura de persoana draga de langa noi.
Sa aveti in suflet si in gand o primavara frumoasa plina de realizari, o noua primavara, un nou anotimp, un nou inceput, o noua viata.

moment de tacere

Aproape ora 4 a diminetei si simt ca nu mai pot sa dorm, nu simt oboseala care m-a rapus peste saptamana care a trecut, totul in jur e din nou tacere. Afara infernul alb a pus stapanire pe drumuri, care au incetat sa mai duca catre nicaieri.In aceste momente, raman la credinta ca esenta gandirii umane ramane cuvantul, puterea noastra ramana in puterea rostirii lui, iar ambitia si curajul nostru, in intelepciunea de care dam dovada atunci cand alegem cuvantul potrivit.
La ora asta nu mai e nevoie sa ma ascund dupa nici un scut, toti din jur dorm, natura doarme sub viscolul alb si crud, numai gandurile mele nu sunt amortite de starea declansata de timp. Cand te cuprinde o singuratatea atat de apasatoare, si in acelasi timp infricosatoare si ai nevoie de caldura cuiva, si nu e nimeni in jurul tau cum faci ca sa scapi de sentimentele astea? Si nu ma refer neaparat la atractie fizica.
Si tica..tica..tic..orele si minutele, secundele se scurg, si somnul nu vine, nu ma gandesc acum decat la faptul ca nu mai pot sa mai zic : "nu mai pot" nu e prima data cand spun ca nu mai pot, ca m-am saturat. dar pana la urma cu cat imi e mai rau cu atat ma obisnuiesc mai mult pana cand ajung la alte impliniri care se vor incheia in alte dezamagiri.. si intr-un final totul isi capata forma fireasca. Trebuie sa te bucuri dar sa fii constient ca o sa ai de indurat dupa bucurie.
"INTR-O CLIPA SE POATE TRAI O VIATA, SI TOT O CLIPA POATE STERGE TOT CE AI TRAIT O VIATA".. ma inclin si ma retrag..

Iz patetic de femeie..

Suntem oameni cu totii, uitati-va in jur, ne asemanam prin fizionomie, gesturi, gandire, insa suntem atat de diferiti, incat nu indraznim nici macar sa recunoastem asta.
Adoram cu totii in schimb sa ne dam viata peste cap, sa ne mutam de la o extrema la alta atunci cand ne-am plictisit; sau oare ajungem sa ne plictisim vreodata..sau intrebarea corecta este:avem puterea sa recunoastem ca ne-am plictisit de ceva anume?
Recunosc faptul ca mereu mi-au trecut anumite intrebari prin minte, in momente diferite ale vietii, insa parca in ultimul timp imi revin tot mai des, si asta datorita vederii ce am aruncat-o intr-o fractiune de minut in jur.
Foarte trist insa de ce stau femeile in relatii ce nu le aduc fericirea visata ? Pentru ca cel mai adesea confunda atasamentul si confortul cu iubirea?
Se obisnuiesc sa fie impreuna cu cineva, le e teama sa fie singure si nici macar nu isi mai pot imagina viata lor fara respectivul. Si totusi nu sunt fericite.Insa inghit amarul, indulcindu-l cu fictiunea din filme sau carti cu povesti siropoase. Nu asta inseamna sa TRAIESTI o poveste de iubire!

Au circulat atat de multe mituri despre relatiile perfecte incat ni s-a bagat in cap ideea ca trebuie sa avem un barbat alaturi pentru a fi fericite astfel incat atunci cand nu suntem cu cineva nu facem decat sa ne preocupam de asta. Vrem pe cineva alaturi chiar daca acesta nu corespunde intotdeauna dorintelor noastre. De unde si imaginea femeii disperate dupa o relatie. Cauza acestei preocupari obsesive e lipsa de dezvoltare a intereselor si hobby-urilor personale. Orice am avea pe agenda noastra, lasam deoparte cand vine vorba de un barbat. Prin urmare ajungem sa nu ne cunoastem cu adevarat propria persoana. Preferam sa alergam in bratele barbatului gasit la primul pas facut in lume, cu gandul ca el reprezinta implinirea noastra...GRESIT!!! Adevarata implinire vine atunci cand ajungi sa te cunosti suficient de bine incat sa ii poti darui celui drag ceea ce ai tu mai bun.
Sa traiesti un moment de pasiune in bratele amare ale unui necunoscut, nu se compara nici pe departe cu iubirea si fericirea daruirii celui drag, celui pentru care traiesti, omului care iti da un motiv nou mereu sa zambesti, te face sa il iubesti pentru ceea ce este, pentru cum te face sa te simti atunci cand esti cu el. Dar femeia uita, aceste mici detalii care de multe ori pot si sarea cat si piperul relatiei perfecte.
Si totusi parca cel mai simtitor iz al prostiei femeii este Coabitarea- cea mai mare iluzie a femeilor, intalnirile stabilite cu partenerul au ca scop cunoasterea mai bine a ambilor parteneri, insa speranta ca aceste intalniri sa se termine cu oficializarea relatiei..este mult prea departe gandul.A locui cu un barbat cunoscut recent nu e decat un motiv din noua generatie de a imparti chiria intr-un mod convenabil.
Atat barbatii cat si noi femeile asteptam uneori de la o relatie sa fie perfecta insa pe parcurs descoperim ca euforia inceputului a trecut, ca relatia necesita munca si ca nimic nu mai e cum era. Asteptarile nefondate sunt, in general, induse de catre filme, romane si chiar si basme unde totul se termina pe o nota vesela - “si au trait fericit pana la adanci batraneti”.
Magia cuvintelor este schimbatoare, intelesul lor de a lungul timpului a suferit extrem de multe modificari astazi mult doritul “Te iubesc “nu inseamna automat “vreau sa imi petrec tot restul vietii cu tine”
Insa cel mai tare ma intriga pe aceasta lume atunci cand vine vorba de naivitatea feminina..De ce cred unele femei ca trebuie sa renunte la cine sunt, la ce le place, sau la ceea ce vor doar pentru ca un barbat le cere asta? Fiecare suntem unici in felul nostru, iar persoana care iti cere sa te schimbi doar de dragul sau inseamna ca nu te iubeste, nu te apreciaza suficient.
A iubi pe cineva cu adevarat nu inseamna sa ii ingradesti celui de langa tine libertatea, dorinta de dezvoltare personala si profesionala, sa ii tai aripile viselor care l-au adus la tine.
A IUBI inseamna a RESPECTA mai presus de toate persoana care ai ales sa o iubesti.
Dumnezeu a zis:"Alege ce iubesti, si apoi iubeste ceea ce ai ales", nu a zis alege, schimba si ingadeste, domina, zbiara, sau loveste.
Nimeni nu ramane singur pe lumea aceasta, insa decat cu o greseala pe care sa nu o poti indrepta si care sa te nenoroceasca, mai bine visele ce te imbratiseaza in fiecare minut de singuratate.Depinde de noi daca adoptam izul patetic de femeie, inghitind toate ofensele oferite drept dovada de iubire...

cersetori de demnitate...

In liniste,cu privirea calda, incerc sa ma ascund pe dupa draperii si sa pandesc iarna...am zis bine sa o pandesc, a revenit cu fulgii mari si desi care si-i cerne fara frica peste noi. Totul in jur este la fel..doar alb si negru, iar prin prisma sufletului meu, eu caut mereu culori...astazi nicio culoare in jur; totul e pustiu, trist si tacut.
Demnitate,mandrie, sau orgoliu.3 cuvinte atat de des intalnite si atat de usor de confudat de unii dintre noi.Insa la fel ca si fulgii de nea care roiesc acum prin fata ferestrelei mele, fiecare dintre noi, muritorii de rand avem un loc si un rost al nostru.Nu e necesar sa apelam la injurii, sa analizam defectele celor din jur, sa fim invidiosi..tot ce trebuie sa facem este sa ne recunoastem exact asa cum suntem.Nimic nu este intamplator, fiecare zambet, gand bun, si mangaiere, paleste in fata tuturor marsavariilor, din jur.
Dar noi in toata aceasta agitatie in care ne invartim uitam sa iubim frumosul, uitam sa ne recunoastem intre noi, palim in fata lucrurilor meschine. A fi om e cea mai mare calitate, insa acesta si-a pierdut pentru multi sensul original.
Nu pot sa afirm ca in jurul meu totul este etic si conform regulilor moralitatii..pentru ca m-as minti pe mine inca o data, si inca odata, la fel cum fac mereu cand vad ceea ce nu ar trebui sa existe.
De multe ori mergand cu metroul, am zarit un baiat care cersea, l-am zarit greu deoarece el nu avea picioare si se deplasa pe o placa de scheiboard. Si am inchis ochii pentru a nu simti neputinta sa, ceilalti din plictiseala de al vedea mereu, sunt oameni care lasa totul in urma pentru un vis,se injosesc, isi manjesc demnitatea , pentru a capata o asa zisa valoare in ochii societatii. Dar cine e societatea? Oare nu noi o formam, oamenii de rand?
Recunosc ca nu am averi materiale, dar am iubirea fata de mine, fata de bine,nu am ambitii decat zambetul fericirii prin implinire.
Cat timp sa mai inchidem ochii la tot ce e in jurul nostru?Cat oare sa ne mai injosim ca popor, ca suflete chinuite de asa numita" imagine de societate"?
Sunt atat de multe sentimente pierdute in graba asta avida catre cerintele societatii actuale?Ne-am transformat..nu mai suntem entitati umane, ci masa lucratoare.
Uitati-va in jur..totul se invartea pana acum la cine avea cat mai multi bani, astazi la cine cunoaste mai multe persoane influente.
Unde este curajul nostru?, lupta cinstita pentru ceea ce ne dorim?
Cersim demnitatea in propriul nostru camin frustati de esecurile suferite, ne roadem unghiile la sanul celui de langa noi, pentru ca alte sunt regulile din ziua de astazi.
Nu te du sa pasesti pe acelasi drum cu toata turma..fa-ti propriul drum..fii unic.

cautam identitate

De cateva zile imi alearga prin mintea mea imprastiata in mii de colturi un gand si anume :ce ne defineste pe noi ca entitati umane? Poate aceasta intrebare mi-a venit tocmai pentru ca imi este mintea imprastiata in mii de colturi..insa daca nu ar fi asa nu as mai supravietui acestui etern si infernal fus cotidian.
De multe ori sar din tiparul obisnuit si indraznesc sa visez poate mai mult decat trebuie, dar oare nu asta imi ofera unicacitate mie?
Suntem inconjurati de enigme si nu sunt putine; ne nastem la o anumita data, din parinti care nu ni-i putem alege.Stim doar cand este primul minut de viata, caci odata trait acesta ne indreptam cu pasi grabiti spre moarte, spre uitare sau spre viata vesnica. Aici depinde de conceptia noastra.
Suntem jucausi uneori, curiosi, agitati,fricosi, timizi..cate un pic din toate. Dar de unde vin toate aceste lucruri si de ce nu sunt la fel la noi toti? De ce suntem atat de diferiti si totusi atat de identici?
Toate pentru ca ne cautam in mod disperat, propia noastra identitate.
Suntem nebuni, da nebuni, zburam cu gandul peste tot, nimic nu scapam, atunci cand ne dorim cu adevarat ceva.
Avem nevoi care vin in urma unor cerinte pe care le aveam de la viata. Putem cere mult, constienti fiind ca nu vom obtine nici macar un strop...sau sa nu cerem nimic si sa luptam.
Viata e o lupta continua...
Jocul..da jocul de mici ne jucam, improvizam,insa totul cu un scop, sa ne satisfacem nevoia de miscare, de colaborare cu cei din jur, de auto-depasire.
Suntem absurzi uneori, in momentele de liniste, nu vrem nimic si pe nimeni in jurul nostru, dar in general uram singuratatea.Luptam cu ardoare pentru ceva,iar apoi cand il avem il abandonam ca si cum ar fi un trofeu.
Jocul ne introduce in cunoasterea lumii complexe in care traim, adesea prin ochii unui copil plin de energie, vesnic in cautare, care incearca sa patrunda cu neastampar, cu sete de cunoastere, strica si desface totul..din sete de identitate.
Cine suntem..si ce vrem? 2 intrebari aparent simple, insa greu de descifrat. Suntem vrajiti de puterea absoluta a materialelor ce ne pot oferi la schimb fericirea..insa atentie!! fericirea nu se cumpara, nici demnitatea, nimic nu se sterge cu buretele, fara sa ramana macar un colt acolo ceva neatins; iar paparazzi sunt destui.
Uneori noi suntem propii nostri paparazzi...ne tradam reciproc...ne jucam si iar ne jucam..cautand mereu identitatea ...

copilaria...album de amintiri

De ce vorbim atata despre zambet? De ce ne raportam mereu la acest miraculos, gest. Oare pentru ca zambetul reprezinta una dintre primele forme de limbaj, o veselie impartasita tuturor, ca si plansul. Ei, aici e o problema! Plansul micutului nu-ti face nici o placere, mai ales cand nu poate inca sa iti zica ce il doare.Dar trebuie sa tii cont de el pentru ca are un rol foarte important in comunicarea dintre voi.
Iar intre noi fie vorba am fost destul de plangacioasa la viata mea, fragila si gingasa atat la propiu cat si la figurat. Sensibila la tot ce era in jur, mereu ii punem in actiune pe ai mei.
Nimic in jur nu e intamplator, orice etape are semnificatia ei, si farmecul ei.
Ce poate fi mai minunat si mai gingas decat zambetul micutului copil?
Nimic este raspunsul corect. Si poate ca tot corect ar fi si sa nu uitam niciodata sa fim copii.
Sa lasam fluturii sa zboare, priveste rasaritul de soare, bucura-te de florile ce infloresc si oamenii ce se iubesc, fiindca totul, da' totul e creatie, dar este legat de imaginatie. Indiferent de loc, timp, oamenii din jur, mintea trebuie sa iti fie libera. Las-o sa lucreze pentru tine. Nu-ti vine sa crezi, uite: fluturii pot dansa in zborul lor catre infinit, soarele rasarind poate fi o minge de foc, iar florile... florile pot fi zambetul, descretirea fruntilor. Hei! nu ucide copilul din tine! Daca il pastrezi, poti striga: dudulusk, ai descoperit "Tinerete fara batranete"! Daca pierzi copilul din tine intreaba-l: Incotro?
Unde fuge atat de grabit, fara sa priveasca inapoi? De ce te lasa cand inca nu cunosti cu adevarat lumea din jur?
Imi amintesc constant de toate nazdravaniile pe care le faceam cand eram mica, bineinteles ca micile mele rautati erau din punctul meu de vedere simple dovezi ale afectiunii fata de cei din jur, sau o modalitate de a le atrage atentia cand ma uitau in lumea mea. Si astfel ma piedeam astfel in fapte, zambete si in dulcegarii. Dulcegarii care imbatau toata casa, si astfel se facea simtita atmosfera de sarbatoare.
Insa ca orice copil era logic, ca mai primeam si pedepse. Chiar daca mereu le intampinam cu aceiasi fata de nevinovata, cu ochii mari, bulbucati si aproape inlacrimati, pe o parte regretand, insa pe cealalta asteptand sa vad cum se termina isprava mea pentru a puna alta noua la cale.
Recunosc ca nu mereu reuseam sa ii indusiosez pe cei din jurul meu. Dar ce mai conta, fapta era facuta si cateva zile la rand aveam o" musca pe caciula". Eram intr-o lume frumoas creionata unde nimic nu imi putea spulbera credintele efemere ale copilariei mele. Efemere pentru ca mereu erau altele. In fiecare zi visam la ceva nou. Totul era exact asa cum vroiam, gaseam mereu metode sa ajung la ceea ce imi doream;asa cuprinsa intr-o bula de cristal,.. nimic nu ma putea urni din loc, credintele imi erau atat de puternice incat puteam sa trec prin mari si zari pentru a le atinge, nimeni nu imi poate lua ceea ce era al meu.
Astazi merg pe strazi in speranta ca poate undeva intr-un colt uitat voi regasi acel copil de altadata, acel zambet de odinioara care cucerea totul in calea sa. Din pacate am crescut si valul vietii si-a tarat amarul peste toti, ne-a prins in vartejul sau, lasand o singura portita de scapare..pe care de multe ori o ignoram...zambetul ascuns intr-un colt de suflet. E acolo si la voi cu siguranta. Nu trebuie decat sa il cautam si sa ni-l dorim cu adevarat. Nu mai putem intoarce timpul inapoi din pacate, insa putem trai frumos cu aceiasi gingasie din trecut, cu inocenta primului zambet cunoscut .
Astazi ma uit la copiii din jur si-mi zic:
"Timpule lasa-ma sa ma joc cu visele poata incetul cu incetul imaginarul v-a intrezari realitatea si se vor uni intr-un tot si singur adevar", astfel visele prind contur numai daca le dai aripi, intr-o sclipire de moment.
Cu zambetul larg desenat pe buze si cu ochii umflati de somn,(din cauza orei tardive si lenese) cu cornitele bine ascunse prin parul umed, ma retrag sa dorm. Vise placute alaturi de un somn pufos si ciufulit.
semnat:zambet25_viata25(aceiasi Ramona)!!!

stati calmi....viol la facultate

Chiar absolut nimic nu ma mai mira pe lumea asta, daca in articolul trecut am descris in cateva randuri situatia din universitatile de stat din Romania noastra draga, astazi revin cu o veste soc.
Nici la facultate nu mai esti in siguranta; asa se face ca in seara zilei de 13 ianuarie in holul facultatii de psihologie de la Universitatea din Bucuresti o studenta a fost violata. Incredibil nu-i asa, mai ales daca mai pui la socoteala si faptul ca pe timpul iernii, nu o singura data boschetarii ca altfel nu am cum sa ii numesc, si-au petrecut noaptea in incinta facultatii,si nu oriunde ci chiar prin ata usii decanului(oare au avut restante in ani studentiei la dansul....) se tin la palabre cu portarul de parca s-ar cunoaste de o eternitate.
In jurul orei 20 cand a avut loc nefericitul incident, studenta se afla intr-una din salile de clasa de la etajul 5, recapituland anumite lectii inainte de a pleca acasa.
Sa fi fost oare ghinionul zilei de 13? Nu cred deoarece este al doilea caz, si vad ca nimeni nu face nimic, mai ales ca violatorul de afla la o recidiva, fiind eliberat in 2004.
A doua zi toti baietii erau legitimati la intrare de catre acel portar fantoma care se cunostea ca era angajat doar asa ca sa se zica ca exista un portar la universitate, pentru ca de altceva nu era in stare. Insa intrebarea mea este de ce legitima doar studentii, iar pe inculpat nici macar "un cine esti", sau "da-te mai incolo" nu i-a zis?
Incotro ne indreptam oare? Ce se va alege de tarisoara noastra?
Suntem din ce in ce mai jalnici ca popor, nu facem nimic sa inaintam, sa ne dezvoltam.
Ce va mai urma....sa asteptam si vom vedea!

ce se intampla cu noi?intrebari peste intrebari

Obosita, mult prea obosita ma simt acum sa mai caut alte explicatii decat cele pe care le am in jur;singura intr-o camera goala de camin pe un pat etajat ,la lumina difuza a calculatorului, gandurile mele nu se opresc aici;zboara in mii si mii de parti, la cateva persoane dragi...la amintiri.
Bun asa! de ce oare ne intoarcem mereu la amintiri, de ce nu putem uita pur si simplu ceea ce a fost, si ramanem legati de trecut sperand la un viitor mai bun ignorand atat de mult prezentul?
Eu recunosc faptul ca adresez aceste intrebari in ideea ca, undeva cineva imi va citi aceste ganduri si imi va da un raspuns plauzibil.
De ce nu stim sa apreciem ceea ce avem, la momentul respectiv, si imediat dupa ce am pierdut apare inevitabil regretul?
Ne jucam cu sentimentele, cu vietile noastre ca si cum am fi marii si proprii nostri regizori. Incercam sa ne traim de multe ori viata dictata de moda sau de tendinte.
Lasam la o parte purul si nevinovatul sentiment ascuns tiptil acolo intr-un colt de suflet.
Ce se intampla cu noi, de ne transformam odata cu trecerea timpului? De ce nu putem fi mereu cu sufletul tanar, si daca tot atat fugim de adevarurile din viata noastra de ce nu putem fugi si de batranetea asta coplesitoare care ne acapareaza sufletele. Trupul daca il simti sau il vezi cu mici urme de imbatranire, ai cum sa il ajuti apeland la un medic la o operatie ceva; insa sufletul...pe el cine il trateaza?
Intrebari peste intrebari, imbinate undeva cu niste amintiri care au ramas adanc impregnate in suflet.
Ai tot ce ti-ai dorit vreodata, insa cand ramai singur, pentru ca inevitabil asta se va intampla la un moment dat; realizezi ca nu ai nimic...si de multe ori cand nu mai ai practic nimic, vezi cum cineva iti intinde o mana, cum inca ii mai pasa cuiva de tine; si nu in mod neaparat pentru ca il poti rasplati cumva ci pur si simplu pentru faptul ca il multumeste un zambet calduros si sincer de al tau.
Este usor sa trimiti ganduri bune celor din jur,mai greu e sa gasesti cuvintele potrivite pentru a te exprima exact atunci cand si cum este nevoie.
Nimic nu e etern, insa totul trece prin fata ochilor nostri...Ochii tai ce exprima acum?;ai mei..regretul, singuratatea, amaraciunea timpului care trece si nu mai schimba nimic.
Pentru moment aici ma opresc..insa cat de repede pot revin...dupa urma lasata aici ca si in alta parte.. mereu ma intorc dupa ceva. Numai bine!! Ma inclin!

pentru ti ne , pentru amintire

stau adesea in tacere, ca si cum casa mea ar fi in singuratate, ascult linistea in nostalgia ei cutremuratoare si fara sa vreau mintea imi este invadata de amintiri.
Amintirile..singurele comori care uneori ajung sa isi piarda sclipirea in umbra unor lacrimi pierdute pe obraz, singurele bijuterii de care nu te poti lipsi niciodata oricat de mult ti-ar impovara sufletul, te insotesc inevitabil peste tot.
Tacere si nimic in schimb, imbratisari calde si sincere din trecut, care au fost de nepretuit si poate la fel nepretuite, iar acum ..dorite...insa ce crezi ? nu mai sunt..
Vorbe dulci spuse cu atata tagada, cu atata gingasie si dor, au ramas doar in amintiri..insa de acolo nu mi le poate lua nimeni. Nici eu nu le pot izgoni atunci cand sufletul mi-e plin de amar.
Clipe si vorbe sincere spuse cu tandrete cand aveam nevoie de ele, mi-au unplut sufletul , iar acum toate emotiile lor le astern pe hartia virtuala, pentru ca trebuie sa le spun..in suflet dor ori de cate ori intorc privirea la ele.
Nu am cum sa cer nimanui nimic ptr ca nu am ce sa ofer , totul a ramas in amintiri si ptr a darui ar trebui sa o iau de la zero,tocmai din amintiri si ar fi crud sa impart aceste amintiri cu altcineva.
Iti privesc uneori ochii pe furis, si vad atata caldura in ei, insa in acelasi timp o umbra de tristete, se vede clar cum timpul a trecut, insa parca pentru tine ar mai fi stat un pic in loc, sau poate mai mult, sau poate deloc.
Dar roata se intoarce si astazi sufletului meu ii rostesc in tacerea: mi-e dor de mine, mi-e dor de tine...mi-e dor de noi...de nimic mai mult

nu stim sa pretuim, dar la profitat stam la coada, ne calcam in picioare

2010...as putea spune ca au trecut suficienti ani incat sa ne vina si noua mintea la cap, ca popor ma refer.Am trecut prin multe impreuna, am suportat destule suferinte, si amaraciuni, incat ar cam fi timpul sa nu mai punem semnul crucii la indoiala si sa nu mai modificam analizele de continut a tuturor situatiilor din jur.
Student in Romania..nimic anormal, insa daca vezi ca vine copilul la tine sa isi faca si el rost de o adeverinta de practica, tu nu doar ca nu il bagi in seama, dar nici nu vrei sa ii intinzi o mana de ajutor, hai poate nu chiar o mana ca ai ramane fara ea ca doar traim in Romania,TARA TUTUROR POSIBILITATILOR, dar cu un deget tot ai putea macar sa ii indici un mic drum , pe care cu siguranta il va urma plin de entuziasm. Va vedea in felul asta mult mai usor luminita de la capatul tunelului sau.
Peste tot ne plangem ca ne-am saturat de reptilele astea corupte din presa, care nu fac decat sa isi manance bacilii toata ziua si toate cele iar cand vine vorba de munca sa mai toarne niscavai minciunele despre tine la ziarul care oricum va ajunge la colt de strada.Cata incultura in dragul de cultura.
Stiu ca pentru multi dintre voi stimabilii mei directori sau editori sau ce ati fi, va fost greu sa urcati pe pozitiile pe care sunteti acum, insa scuzati-ma nu va deosebiti deloc de politicieni, ba chiar sunteti mai josnici decat ei. Macar ei mint cu un folos , sa se ajute pe ei, voi minti din invidie pentru ca stiti ca mai sunt si altii mai buni decat voi dar care insa nu au posibilitatile de avansare pe care le-ati avut.
Nu sunt deloc de acord cu sclavagismul din unele companii, care inca isi mai duc traiul prin tarisoara noastra amarata, insa cand vine vorba de studii si vezi ca un elev se chinuie sa invete ceva..profita nenica, pune-l sa munceasca pana ii curg sudorile. De la tine, omul care s-a chinuit sa ajunga sus si s-a mai si mentinut, va invata cu mai multa placere, si v-a prinde mai repede. NU FI EGOIST!! Stiu ca e mai usor sa stai la birou sa scrii o hartie si apoi sa iti vezi de treaba ta....dar cetatene destinul tarii e in mana ta, in mana copiilor tai..si nu sunt vorbe. Daca tie nu ti-a fost usor nu ingreuna si mai mult situatia celor care se chinuie sa faca si ei ceva in viata. Nu te injosi, sa tragi si pacatele altuia ca sunt sigura ca destule atarna si pe constiinta ta

omul nu pretuieste ce plateste, daramite ce primeste...

Ce culoare are oglinda? obiectul cel mai adorat de femei de dimineata pana seara si a doua dimineatza de la capat iara.....ce intrebare banala, dar ce mai conteaza? Cine mai tine astazi cont de astfel de criterii care includ culori, sentimente, idealuri, vise..cand totul se rezuma la partea materiala.
Niciodata nu stii cum gandurile tale se pot tansforma pe nepusa masa in fapte. Oricum timpul nu tine cont de nimic, in goana sa dupa secunde pierdute in drumul vietii, nu iarta nimic, zilele imi par acum granule de nisip ce se spulbera in zare aproape pe nesimtite.
Nu pretuim nimic la justa sa valoare, nici ce primim de la viata fara sa cerem, nici ceea ce obtinem prin sudoare sau inlacrimate dorinte.
Cu totii avem o viata de trait, insa nu toti stim sa ne-o traim frumos, sa valoram fiecare lucru marunt care ne umple sufletul de bucurie. Nu ai nevoie de mult pentru a fi fericit, insa e mare lucru sa poti observa adevaratele valori care aduc culoare si farmecul vietii tale.
Putem avea totul neavand nimic, si intr-o secunda nimicul pe care il ai sa il transformi intr-un tot

si cand doar ingerii te mai pot salva

http://www.youtube.com/watch?v=l-XX0u4mnUg&feature=player_embedded
INGER..cand citesti sau dar auzi acest cuvant la ce te gandesti: lasa-ma sa ghicesc iti trece fugitiv prin minte imaginea personajelor mitice, care traiau in pace si credinta vesnica, nu se lasau atinse de nimic din tot ce este in jur malefic; insa in momentul in care ai pierdut pe cineva drag, ce nuanta capata acel inger la care ma refeream mai devreme?
Indurerat fiind nu mai crezi nici macar in cele sfinte, te renegi cu totul, refuzi sa accepti realitatea care te rascoleste cumplit de tare.
Nu intamplator astazi se sarbatoreste Sf Ioan Botezatorul si am ales sa scriu acest text.Poate ca multi dintre voi sarbatoriti plini de voiosie numele pe care il purtati, sau aveti altceva de comemorat cu foarte mult entuziasm.
Insa eu...eu am pierdut pe cineva drag cu numele acestui sfant, si tot astazi mi-a fost dat dintr-o simpla intamplare sau poate ca asa a fost sa fie sa vad un filmulet, cu un preot din orasul Semipalatinsk, Kazahstann care a filmat cu telefonul sau locuinta indurerata a unei familiei inainte de a porni cortegiul funerar pe ultimul drum lumesc al copilei.Nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum doi ingeri ridica sufletul fetitei la cer, cum il ocrotesc in drumul sau ....nu am putut sa certific daca acea filmare este 100% adevarata si nici nu am putut sa imi dau cu parerea daca e trucata sau nu; doar am privit-o.... am privit-o si undeva acolo in sufletul meu a rasarit un zambet; un zambet la gandul ca si persoanele dragi care pleaca catre lumea necunoscuta noua au acelasi drum ca si fetita.
Mi-am dat seama pentru o clipa de faptul ca viata noastra e simpla indiferent de conditiile de trai: ne trezim, mancam, lucram si iar adormim intr-un ritm nesesizat de tristete. Viata nu e usoara pentru nimeni mai ales cand vine vorba de pierderi. A copilei din filmulet s-a simplificat foarte mult odata cu plecarea la ingeri, ramanand insa in urma ei...durerea din inima parintilor care este de neegalat. Sufletul nu mai poate fi racorit in fata unei asemenea dureri cu nimic, singura solutie e scaldarea obrajilor incinsi de suparare in lacrimi si resemnarea......resemnarea amar sentiment ce odata capatat nu te mai lasa. Cuprinde tot ce viata ii ofera si nu da nimic la schimb, decat singuratate.

http://www.youtube.com/watch?v=l-XX0u4mnUg&feature=player_embedded( clipul cu fetitza si cei doi ingeri)

ursitul din vis ..si iubitul din fiecare zi

Vis sau realitate, doua lumi ce par atat de indepartate, de straine una de cealalta si totusi atat de apropiate. Nu fara rost este zicala:"ai grija ce iti doresti, visele devin realitate!"
El nu raneste cu rea credinta, nu jigneste, nu adreseaza cuvinte pe care nu le mai poate lua inapoi niciodata, el vede si dincolo de sani si picioare dezgolite, el nu ma da uitarii, nu ma dezamageste fara sa-i para rau. El=ursitul din vis.
Demult intr-o fila de poveste , intr-o secunda ratacita cand oameni stiau sa gandeasca cu mintea sa vorbeasca cu ochii si sa iubeasca cu sufletul..te-am pierdut intr-un vis .
Demult ursitii se regaseau in apa, pamant si treceau peste orice impreuna indiferent ce incerca sa ii desparta: vant, foc , apa, lacrimi, sau chiar moarte. Cu ochii mari si plini de speranta , cu sufletul valvoi intr-un varf de ac, privirea tulbure si inlacrimati, aveau convingerea ca nimic si nimeni nu ii va desparti si ca dincolo de destin iubirea este mai presus de orice.Dar eu...eu nu te-am gasit nici atunci ...nici ieri..si nici astazi.
Stiu ca ti se spune ursitul si ca soarta te trimite.. insa ruta pe care te trimite imi e total necunoscuta. Te cautam de copila, ne intalneam in vise cu busuioc sub perna, dar rar ai venit asa cum mi te imaginez. Te cautam odata cu timpul peste tot, in prima mea iubire, si te gaseam la un moment dat insa doar ma minteam era, o simpla amagire care la fel cum venea si pleca, te confundam cu romantismul si cu devotamentul...ce prostie, ce copilarie.
Dar nu am renuntat sa te gasesc, insa a doua oara te-am confundat cu vointa si stapanirea de sine.
Te caut acum insa sufletul matur nu mai are puterea sa mai creada in magia iubirii pure si curate din trecut. Cand esti trantit brusc dintr-un norisor de puf zambetele parca devin si ele mai triste cu fiecare dezamagire cu fiecare pas facut in gol fara sprijin fara pic de tandrete. Deja nu mai vreau sa aud doar povesti frumoase cu happy end.. ci doar sa le traiesc.... insa viata insasi e o simpla poveste odata inceputa alearga nebuna catre un sfarsit. Restul pana la tine e basm, o lume demult apusa, in care imi place sa ma refulez, atunci cand dau de greu, o lume uitata in vis pe care o pot regasi doar noaptea, in somn cand strang pernuta in brate..singura careia ma confesez in tacere si suspine.
In trecut incercam sa te gasesc in orice loc unde mergeam in orice lucru pe care il vedeam. Acum timpul mi-l petrec traind, plangand, razand zambind adese pe la colturi, trecand uneori peste dezamagiri, facandu-mi planuri, mintind adese ca totul e bine cand simt ca pic. Fiecare vis , fiecare tremur, fiecare strop de fum, orice nou acord de melodie ma aduce mai aproape de tine.Dar tu unde esti?
Deocamdata am o rabdare infinita care o pastrez in suflet si din care iau in fiecare zi cate putin. In vis cand am sensatia ca te intalnesc timpul se opreste in loc si sunt fericita, in rest cand ma trezesc , in fiecare zi timpul nu e un domn chiar deloc si imi arata cat de repede poate sa fuga si cum se duc anii mei pe urma lor, oprindu-se doar pentru a te cauta.
Asa ca m-am resemnat nu ma mai lupt cu soarta sau cu anii pentru ca din start pierd. astept, astept, astept....cerand cu un glas aproape mut sa apari constiintei mele.
Oare tu stii cum e ? Oare tu ai acelasi sentiment sau iti e indiferent pe cine primesti in viata ta. Pentru ca atunci mai dezamagi,,, SI TU
TU..TU...TU oare cine esti acest "tu"?
cui te dedici acest "tu"? probabil ca ai pretentii inalte si singura cale de a comunica care mi-a ramas sau mai bine zis cuvintele pe care le folosesc iti par banale lipsite de sens , insa lasa-ma sa mentionez dinainte ca ele nu sunt formulate de catre ratiune, de mult nu mai vorbesc cu mintea, acum sufletul mi-a preluat intreaga conducere, si poate gresesc dar ASTA SUNT. Ma regasesc acum pe fiecare atingere de tastatura.
In vise tu cand vii nu ai maini , nu ai glas insa imi poti vorbi doar cu o privire, ma poti atinge doar cu n zambet; deci nici tu nu esti perfect, insa cu ochii tai ma citesti prea mult si prea bine, cu sufletul tau ma simti chiar daca nu sunt langa tine.
In vise imi apari tot mai rar, si pleci tot mai des....insa in realitate ai sa vii candva.
Nu te pot astepta mereu asa cum ai vrea si nu ma pot gandi numai la tine . asta cand nu plang de dorul altora, si nu mai am rabdare.
Acum astept un semn, un gest, o chemare, dar sa vina de la tine...orice, cuvant, soapta, ceva..orice... dincolo de toate vreau sa cred in realitate in visele care in zori zilei devin realitate.