moment de tacere

Aproape ora 4 a diminetei si simt ca nu mai pot sa dorm, nu simt oboseala care m-a rapus peste saptamana care a trecut, totul in jur e din nou tacere. Afara infernul alb a pus stapanire pe drumuri, care au incetat sa mai duca catre nicaieri.In aceste momente, raman la credinta ca esenta gandirii umane ramane cuvantul, puterea noastra ramana in puterea rostirii lui, iar ambitia si curajul nostru, in intelepciunea de care dam dovada atunci cand alegem cuvantul potrivit.
La ora asta nu mai e nevoie sa ma ascund dupa nici un scut, toti din jur dorm, natura doarme sub viscolul alb si crud, numai gandurile mele nu sunt amortite de starea declansata de timp. Cand te cuprinde o singuratatea atat de apasatoare, si in acelasi timp infricosatoare si ai nevoie de caldura cuiva, si nu e nimeni in jurul tau cum faci ca sa scapi de sentimentele astea? Si nu ma refer neaparat la atractie fizica.
Si tica..tica..tic..orele si minutele, secundele se scurg, si somnul nu vine, nu ma gandesc acum decat la faptul ca nu mai pot sa mai zic : "nu mai pot" nu e prima data cand spun ca nu mai pot, ca m-am saturat. dar pana la urma cu cat imi e mai rau cu atat ma obisnuiesc mai mult pana cand ajung la alte impliniri care se vor incheia in alte dezamagiri.. si intr-un final totul isi capata forma fireasca. Trebuie sa te bucuri dar sa fii constient ca o sa ai de indurat dupa bucurie.
"INTR-O CLIPA SE POATE TRAI O VIATA, SI TOT O CLIPA POATE STERGE TOT CE AI TRAIT O VIATA".. ma inclin si ma retrag..