cautam identitate

De cateva zile imi alearga prin mintea mea imprastiata in mii de colturi un gand si anume :ce ne defineste pe noi ca entitati umane? Poate aceasta intrebare mi-a venit tocmai pentru ca imi este mintea imprastiata in mii de colturi..insa daca nu ar fi asa nu as mai supravietui acestui etern si infernal fus cotidian.
De multe ori sar din tiparul obisnuit si indraznesc sa visez poate mai mult decat trebuie, dar oare nu asta imi ofera unicacitate mie?
Suntem inconjurati de enigme si nu sunt putine; ne nastem la o anumita data, din parinti care nu ni-i putem alege.Stim doar cand este primul minut de viata, caci odata trait acesta ne indreptam cu pasi grabiti spre moarte, spre uitare sau spre viata vesnica. Aici depinde de conceptia noastra.
Suntem jucausi uneori, curiosi, agitati,fricosi, timizi..cate un pic din toate. Dar de unde vin toate aceste lucruri si de ce nu sunt la fel la noi toti? De ce suntem atat de diferiti si totusi atat de identici?
Toate pentru ca ne cautam in mod disperat, propia noastra identitate.
Suntem nebuni, da nebuni, zburam cu gandul peste tot, nimic nu scapam, atunci cand ne dorim cu adevarat ceva.
Avem nevoi care vin in urma unor cerinte pe care le aveam de la viata. Putem cere mult, constienti fiind ca nu vom obtine nici macar un strop...sau sa nu cerem nimic si sa luptam.
Viata e o lupta continua...
Jocul..da jocul de mici ne jucam, improvizam,insa totul cu un scop, sa ne satisfacem nevoia de miscare, de colaborare cu cei din jur, de auto-depasire.
Suntem absurzi uneori, in momentele de liniste, nu vrem nimic si pe nimeni in jurul nostru, dar in general uram singuratatea.Luptam cu ardoare pentru ceva,iar apoi cand il avem il abandonam ca si cum ar fi un trofeu.
Jocul ne introduce in cunoasterea lumii complexe in care traim, adesea prin ochii unui copil plin de energie, vesnic in cautare, care incearca sa patrunda cu neastampar, cu sete de cunoastere, strica si desface totul..din sete de identitate.
Cine suntem..si ce vrem? 2 intrebari aparent simple, insa greu de descifrat. Suntem vrajiti de puterea absoluta a materialelor ce ne pot oferi la schimb fericirea..insa atentie!! fericirea nu se cumpara, nici demnitatea, nimic nu se sterge cu buretele, fara sa ramana macar un colt acolo ceva neatins; iar paparazzi sunt destui.
Uneori noi suntem propii nostri paparazzi...ne tradam reciproc...ne jucam si iar ne jucam..cautand mereu identitatea ...

copilaria...album de amintiri

De ce vorbim atata despre zambet? De ce ne raportam mereu la acest miraculos, gest. Oare pentru ca zambetul reprezinta una dintre primele forme de limbaj, o veselie impartasita tuturor, ca si plansul. Ei, aici e o problema! Plansul micutului nu-ti face nici o placere, mai ales cand nu poate inca sa iti zica ce il doare.Dar trebuie sa tii cont de el pentru ca are un rol foarte important in comunicarea dintre voi.
Iar intre noi fie vorba am fost destul de plangacioasa la viata mea, fragila si gingasa atat la propiu cat si la figurat. Sensibila la tot ce era in jur, mereu ii punem in actiune pe ai mei.
Nimic in jur nu e intamplator, orice etape are semnificatia ei, si farmecul ei.
Ce poate fi mai minunat si mai gingas decat zambetul micutului copil?
Nimic este raspunsul corect. Si poate ca tot corect ar fi si sa nu uitam niciodata sa fim copii.
Sa lasam fluturii sa zboare, priveste rasaritul de soare, bucura-te de florile ce infloresc si oamenii ce se iubesc, fiindca totul, da' totul e creatie, dar este legat de imaginatie. Indiferent de loc, timp, oamenii din jur, mintea trebuie sa iti fie libera. Las-o sa lucreze pentru tine. Nu-ti vine sa crezi, uite: fluturii pot dansa in zborul lor catre infinit, soarele rasarind poate fi o minge de foc, iar florile... florile pot fi zambetul, descretirea fruntilor. Hei! nu ucide copilul din tine! Daca il pastrezi, poti striga: dudulusk, ai descoperit "Tinerete fara batranete"! Daca pierzi copilul din tine intreaba-l: Incotro?
Unde fuge atat de grabit, fara sa priveasca inapoi? De ce te lasa cand inca nu cunosti cu adevarat lumea din jur?
Imi amintesc constant de toate nazdravaniile pe care le faceam cand eram mica, bineinteles ca micile mele rautati erau din punctul meu de vedere simple dovezi ale afectiunii fata de cei din jur, sau o modalitate de a le atrage atentia cand ma uitau in lumea mea. Si astfel ma piedeam astfel in fapte, zambete si in dulcegarii. Dulcegarii care imbatau toata casa, si astfel se facea simtita atmosfera de sarbatoare.
Insa ca orice copil era logic, ca mai primeam si pedepse. Chiar daca mereu le intampinam cu aceiasi fata de nevinovata, cu ochii mari, bulbucati si aproape inlacrimati, pe o parte regretand, insa pe cealalta asteptand sa vad cum se termina isprava mea pentru a puna alta noua la cale.
Recunosc ca nu mereu reuseam sa ii indusiosez pe cei din jurul meu. Dar ce mai conta, fapta era facuta si cateva zile la rand aveam o" musca pe caciula". Eram intr-o lume frumoas creionata unde nimic nu imi putea spulbera credintele efemere ale copilariei mele. Efemere pentru ca mereu erau altele. In fiecare zi visam la ceva nou. Totul era exact asa cum vroiam, gaseam mereu metode sa ajung la ceea ce imi doream;asa cuprinsa intr-o bula de cristal,.. nimic nu ma putea urni din loc, credintele imi erau atat de puternice incat puteam sa trec prin mari si zari pentru a le atinge, nimeni nu imi poate lua ceea ce era al meu.
Astazi merg pe strazi in speranta ca poate undeva intr-un colt uitat voi regasi acel copil de altadata, acel zambet de odinioara care cucerea totul in calea sa. Din pacate am crescut si valul vietii si-a tarat amarul peste toti, ne-a prins in vartejul sau, lasand o singura portita de scapare..pe care de multe ori o ignoram...zambetul ascuns intr-un colt de suflet. E acolo si la voi cu siguranta. Nu trebuie decat sa il cautam si sa ni-l dorim cu adevarat. Nu mai putem intoarce timpul inapoi din pacate, insa putem trai frumos cu aceiasi gingasie din trecut, cu inocenta primului zambet cunoscut .
Astazi ma uit la copiii din jur si-mi zic:
"Timpule lasa-ma sa ma joc cu visele poata incetul cu incetul imaginarul v-a intrezari realitatea si se vor uni intr-un tot si singur adevar", astfel visele prind contur numai daca le dai aripi, intr-o sclipire de moment.
Cu zambetul larg desenat pe buze si cu ochii umflati de somn,(din cauza orei tardive si lenese) cu cornitele bine ascunse prin parul umed, ma retrag sa dorm. Vise placute alaturi de un somn pufos si ciufulit.
semnat:zambet25_viata25(aceiasi Ramona)!!!

stati calmi....viol la facultate

Chiar absolut nimic nu ma mai mira pe lumea asta, daca in articolul trecut am descris in cateva randuri situatia din universitatile de stat din Romania noastra draga, astazi revin cu o veste soc.
Nici la facultate nu mai esti in siguranta; asa se face ca in seara zilei de 13 ianuarie in holul facultatii de psihologie de la Universitatea din Bucuresti o studenta a fost violata. Incredibil nu-i asa, mai ales daca mai pui la socoteala si faptul ca pe timpul iernii, nu o singura data boschetarii ca altfel nu am cum sa ii numesc, si-au petrecut noaptea in incinta facultatii,si nu oriunde ci chiar prin ata usii decanului(oare au avut restante in ani studentiei la dansul....) se tin la palabre cu portarul de parca s-ar cunoaste de o eternitate.
In jurul orei 20 cand a avut loc nefericitul incident, studenta se afla intr-una din salile de clasa de la etajul 5, recapituland anumite lectii inainte de a pleca acasa.
Sa fi fost oare ghinionul zilei de 13? Nu cred deoarece este al doilea caz, si vad ca nimeni nu face nimic, mai ales ca violatorul de afla la o recidiva, fiind eliberat in 2004.
A doua zi toti baietii erau legitimati la intrare de catre acel portar fantoma care se cunostea ca era angajat doar asa ca sa se zica ca exista un portar la universitate, pentru ca de altceva nu era in stare. Insa intrebarea mea este de ce legitima doar studentii, iar pe inculpat nici macar "un cine esti", sau "da-te mai incolo" nu i-a zis?
Incotro ne indreptam oare? Ce se va alege de tarisoara noastra?
Suntem din ce in ce mai jalnici ca popor, nu facem nimic sa inaintam, sa ne dezvoltam.
Ce va mai urma....sa asteptam si vom vedea!

ce se intampla cu noi?intrebari peste intrebari

Obosita, mult prea obosita ma simt acum sa mai caut alte explicatii decat cele pe care le am in jur;singura intr-o camera goala de camin pe un pat etajat ,la lumina difuza a calculatorului, gandurile mele nu se opresc aici;zboara in mii si mii de parti, la cateva persoane dragi...la amintiri.
Bun asa! de ce oare ne intoarcem mereu la amintiri, de ce nu putem uita pur si simplu ceea ce a fost, si ramanem legati de trecut sperand la un viitor mai bun ignorand atat de mult prezentul?
Eu recunosc faptul ca adresez aceste intrebari in ideea ca, undeva cineva imi va citi aceste ganduri si imi va da un raspuns plauzibil.
De ce nu stim sa apreciem ceea ce avem, la momentul respectiv, si imediat dupa ce am pierdut apare inevitabil regretul?
Ne jucam cu sentimentele, cu vietile noastre ca si cum am fi marii si proprii nostri regizori. Incercam sa ne traim de multe ori viata dictata de moda sau de tendinte.
Lasam la o parte purul si nevinovatul sentiment ascuns tiptil acolo intr-un colt de suflet.
Ce se intampla cu noi, de ne transformam odata cu trecerea timpului? De ce nu putem fi mereu cu sufletul tanar, si daca tot atat fugim de adevarurile din viata noastra de ce nu putem fugi si de batranetea asta coplesitoare care ne acapareaza sufletele. Trupul daca il simti sau il vezi cu mici urme de imbatranire, ai cum sa il ajuti apeland la un medic la o operatie ceva; insa sufletul...pe el cine il trateaza?
Intrebari peste intrebari, imbinate undeva cu niste amintiri care au ramas adanc impregnate in suflet.
Ai tot ce ti-ai dorit vreodata, insa cand ramai singur, pentru ca inevitabil asta se va intampla la un moment dat; realizezi ca nu ai nimic...si de multe ori cand nu mai ai practic nimic, vezi cum cineva iti intinde o mana, cum inca ii mai pasa cuiva de tine; si nu in mod neaparat pentru ca il poti rasplati cumva ci pur si simplu pentru faptul ca il multumeste un zambet calduros si sincer de al tau.
Este usor sa trimiti ganduri bune celor din jur,mai greu e sa gasesti cuvintele potrivite pentru a te exprima exact atunci cand si cum este nevoie.
Nimic nu e etern, insa totul trece prin fata ochilor nostri...Ochii tai ce exprima acum?;ai mei..regretul, singuratatea, amaraciunea timpului care trece si nu mai schimba nimic.
Pentru moment aici ma opresc..insa cat de repede pot revin...dupa urma lasata aici ca si in alta parte.. mereu ma intorc dupa ceva. Numai bine!! Ma inclin!

pentru ti ne , pentru amintire

stau adesea in tacere, ca si cum casa mea ar fi in singuratate, ascult linistea in nostalgia ei cutremuratoare si fara sa vreau mintea imi este invadata de amintiri.
Amintirile..singurele comori care uneori ajung sa isi piarda sclipirea in umbra unor lacrimi pierdute pe obraz, singurele bijuterii de care nu te poti lipsi niciodata oricat de mult ti-ar impovara sufletul, te insotesc inevitabil peste tot.
Tacere si nimic in schimb, imbratisari calde si sincere din trecut, care au fost de nepretuit si poate la fel nepretuite, iar acum ..dorite...insa ce crezi ? nu mai sunt..
Vorbe dulci spuse cu atata tagada, cu atata gingasie si dor, au ramas doar in amintiri..insa de acolo nu mi le poate lua nimeni. Nici eu nu le pot izgoni atunci cand sufletul mi-e plin de amar.
Clipe si vorbe sincere spuse cu tandrete cand aveam nevoie de ele, mi-au unplut sufletul , iar acum toate emotiile lor le astern pe hartia virtuala, pentru ca trebuie sa le spun..in suflet dor ori de cate ori intorc privirea la ele.
Nu am cum sa cer nimanui nimic ptr ca nu am ce sa ofer , totul a ramas in amintiri si ptr a darui ar trebui sa o iau de la zero,tocmai din amintiri si ar fi crud sa impart aceste amintiri cu altcineva.
Iti privesc uneori ochii pe furis, si vad atata caldura in ei, insa in acelasi timp o umbra de tristete, se vede clar cum timpul a trecut, insa parca pentru tine ar mai fi stat un pic in loc, sau poate mai mult, sau poate deloc.
Dar roata se intoarce si astazi sufletului meu ii rostesc in tacerea: mi-e dor de mine, mi-e dor de tine...mi-e dor de noi...de nimic mai mult

nu stim sa pretuim, dar la profitat stam la coada, ne calcam in picioare

2010...as putea spune ca au trecut suficienti ani incat sa ne vina si noua mintea la cap, ca popor ma refer.Am trecut prin multe impreuna, am suportat destule suferinte, si amaraciuni, incat ar cam fi timpul sa nu mai punem semnul crucii la indoiala si sa nu mai modificam analizele de continut a tuturor situatiilor din jur.
Student in Romania..nimic anormal, insa daca vezi ca vine copilul la tine sa isi faca si el rost de o adeverinta de practica, tu nu doar ca nu il bagi in seama, dar nici nu vrei sa ii intinzi o mana de ajutor, hai poate nu chiar o mana ca ai ramane fara ea ca doar traim in Romania,TARA TUTUROR POSIBILITATILOR, dar cu un deget tot ai putea macar sa ii indici un mic drum , pe care cu siguranta il va urma plin de entuziasm. Va vedea in felul asta mult mai usor luminita de la capatul tunelului sau.
Peste tot ne plangem ca ne-am saturat de reptilele astea corupte din presa, care nu fac decat sa isi manance bacilii toata ziua si toate cele iar cand vine vorba de munca sa mai toarne niscavai minciunele despre tine la ziarul care oricum va ajunge la colt de strada.Cata incultura in dragul de cultura.
Stiu ca pentru multi dintre voi stimabilii mei directori sau editori sau ce ati fi, va fost greu sa urcati pe pozitiile pe care sunteti acum, insa scuzati-ma nu va deosebiti deloc de politicieni, ba chiar sunteti mai josnici decat ei. Macar ei mint cu un folos , sa se ajute pe ei, voi minti din invidie pentru ca stiti ca mai sunt si altii mai buni decat voi dar care insa nu au posibilitatile de avansare pe care le-ati avut.
Nu sunt deloc de acord cu sclavagismul din unele companii, care inca isi mai duc traiul prin tarisoara noastra amarata, insa cand vine vorba de studii si vezi ca un elev se chinuie sa invete ceva..profita nenica, pune-l sa munceasca pana ii curg sudorile. De la tine, omul care s-a chinuit sa ajunga sus si s-a mai si mentinut, va invata cu mai multa placere, si v-a prinde mai repede. NU FI EGOIST!! Stiu ca e mai usor sa stai la birou sa scrii o hartie si apoi sa iti vezi de treaba ta....dar cetatene destinul tarii e in mana ta, in mana copiilor tai..si nu sunt vorbe. Daca tie nu ti-a fost usor nu ingreuna si mai mult situatia celor care se chinuie sa faca si ei ceva in viata. Nu te injosi, sa tragi si pacatele altuia ca sunt sigura ca destule atarna si pe constiinta ta

omul nu pretuieste ce plateste, daramite ce primeste...

Ce culoare are oglinda? obiectul cel mai adorat de femei de dimineata pana seara si a doua dimineatza de la capat iara.....ce intrebare banala, dar ce mai conteaza? Cine mai tine astazi cont de astfel de criterii care includ culori, sentimente, idealuri, vise..cand totul se rezuma la partea materiala.
Niciodata nu stii cum gandurile tale se pot tansforma pe nepusa masa in fapte. Oricum timpul nu tine cont de nimic, in goana sa dupa secunde pierdute in drumul vietii, nu iarta nimic, zilele imi par acum granule de nisip ce se spulbera in zare aproape pe nesimtite.
Nu pretuim nimic la justa sa valoare, nici ce primim de la viata fara sa cerem, nici ceea ce obtinem prin sudoare sau inlacrimate dorinte.
Cu totii avem o viata de trait, insa nu toti stim sa ne-o traim frumos, sa valoram fiecare lucru marunt care ne umple sufletul de bucurie. Nu ai nevoie de mult pentru a fi fericit, insa e mare lucru sa poti observa adevaratele valori care aduc culoare si farmecul vietii tale.
Putem avea totul neavand nimic, si intr-o secunda nimicul pe care il ai sa il transformi intr-un tot

si cand doar ingerii te mai pot salva

http://www.youtube.com/watch?v=l-XX0u4mnUg&feature=player_embedded
INGER..cand citesti sau dar auzi acest cuvant la ce te gandesti: lasa-ma sa ghicesc iti trece fugitiv prin minte imaginea personajelor mitice, care traiau in pace si credinta vesnica, nu se lasau atinse de nimic din tot ce este in jur malefic; insa in momentul in care ai pierdut pe cineva drag, ce nuanta capata acel inger la care ma refeream mai devreme?
Indurerat fiind nu mai crezi nici macar in cele sfinte, te renegi cu totul, refuzi sa accepti realitatea care te rascoleste cumplit de tare.
Nu intamplator astazi se sarbatoreste Sf Ioan Botezatorul si am ales sa scriu acest text.Poate ca multi dintre voi sarbatoriti plini de voiosie numele pe care il purtati, sau aveti altceva de comemorat cu foarte mult entuziasm.
Insa eu...eu am pierdut pe cineva drag cu numele acestui sfant, si tot astazi mi-a fost dat dintr-o simpla intamplare sau poate ca asa a fost sa fie sa vad un filmulet, cu un preot din orasul Semipalatinsk, Kazahstann care a filmat cu telefonul sau locuinta indurerata a unei familiei inainte de a porni cortegiul funerar pe ultimul drum lumesc al copilei.Nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum doi ingeri ridica sufletul fetitei la cer, cum il ocrotesc in drumul sau ....nu am putut sa certific daca acea filmare este 100% adevarata si nici nu am putut sa imi dau cu parerea daca e trucata sau nu; doar am privit-o.... am privit-o si undeva acolo in sufletul meu a rasarit un zambet; un zambet la gandul ca si persoanele dragi care pleaca catre lumea necunoscuta noua au acelasi drum ca si fetita.
Mi-am dat seama pentru o clipa de faptul ca viata noastra e simpla indiferent de conditiile de trai: ne trezim, mancam, lucram si iar adormim intr-un ritm nesesizat de tristete. Viata nu e usoara pentru nimeni mai ales cand vine vorba de pierderi. A copilei din filmulet s-a simplificat foarte mult odata cu plecarea la ingeri, ramanand insa in urma ei...durerea din inima parintilor care este de neegalat. Sufletul nu mai poate fi racorit in fata unei asemenea dureri cu nimic, singura solutie e scaldarea obrajilor incinsi de suparare in lacrimi si resemnarea......resemnarea amar sentiment ce odata capatat nu te mai lasa. Cuprinde tot ce viata ii ofera si nu da nimic la schimb, decat singuratate.

http://www.youtube.com/watch?v=l-XX0u4mnUg&feature=player_embedded( clipul cu fetitza si cei doi ingeri)

ursitul din vis ..si iubitul din fiecare zi

Vis sau realitate, doua lumi ce par atat de indepartate, de straine una de cealalta si totusi atat de apropiate. Nu fara rost este zicala:"ai grija ce iti doresti, visele devin realitate!"
El nu raneste cu rea credinta, nu jigneste, nu adreseaza cuvinte pe care nu le mai poate lua inapoi niciodata, el vede si dincolo de sani si picioare dezgolite, el nu ma da uitarii, nu ma dezamageste fara sa-i para rau. El=ursitul din vis.
Demult intr-o fila de poveste , intr-o secunda ratacita cand oameni stiau sa gandeasca cu mintea sa vorbeasca cu ochii si sa iubeasca cu sufletul..te-am pierdut intr-un vis .
Demult ursitii se regaseau in apa, pamant si treceau peste orice impreuna indiferent ce incerca sa ii desparta: vant, foc , apa, lacrimi, sau chiar moarte. Cu ochii mari si plini de speranta , cu sufletul valvoi intr-un varf de ac, privirea tulbure si inlacrimati, aveau convingerea ca nimic si nimeni nu ii va desparti si ca dincolo de destin iubirea este mai presus de orice.Dar eu...eu nu te-am gasit nici atunci ...nici ieri..si nici astazi.
Stiu ca ti se spune ursitul si ca soarta te trimite.. insa ruta pe care te trimite imi e total necunoscuta. Te cautam de copila, ne intalneam in vise cu busuioc sub perna, dar rar ai venit asa cum mi te imaginez. Te cautam odata cu timpul peste tot, in prima mea iubire, si te gaseam la un moment dat insa doar ma minteam era, o simpla amagire care la fel cum venea si pleca, te confundam cu romantismul si cu devotamentul...ce prostie, ce copilarie.
Dar nu am renuntat sa te gasesc, insa a doua oara te-am confundat cu vointa si stapanirea de sine.
Te caut acum insa sufletul matur nu mai are puterea sa mai creada in magia iubirii pure si curate din trecut. Cand esti trantit brusc dintr-un norisor de puf zambetele parca devin si ele mai triste cu fiecare dezamagire cu fiecare pas facut in gol fara sprijin fara pic de tandrete. Deja nu mai vreau sa aud doar povesti frumoase cu happy end.. ci doar sa le traiesc.... insa viata insasi e o simpla poveste odata inceputa alearga nebuna catre un sfarsit. Restul pana la tine e basm, o lume demult apusa, in care imi place sa ma refulez, atunci cand dau de greu, o lume uitata in vis pe care o pot regasi doar noaptea, in somn cand strang pernuta in brate..singura careia ma confesez in tacere si suspine.
In trecut incercam sa te gasesc in orice loc unde mergeam in orice lucru pe care il vedeam. Acum timpul mi-l petrec traind, plangand, razand zambind adese pe la colturi, trecand uneori peste dezamagiri, facandu-mi planuri, mintind adese ca totul e bine cand simt ca pic. Fiecare vis , fiecare tremur, fiecare strop de fum, orice nou acord de melodie ma aduce mai aproape de tine.Dar tu unde esti?
Deocamdata am o rabdare infinita care o pastrez in suflet si din care iau in fiecare zi cate putin. In vis cand am sensatia ca te intalnesc timpul se opreste in loc si sunt fericita, in rest cand ma trezesc , in fiecare zi timpul nu e un domn chiar deloc si imi arata cat de repede poate sa fuga si cum se duc anii mei pe urma lor, oprindu-se doar pentru a te cauta.
Asa ca m-am resemnat nu ma mai lupt cu soarta sau cu anii pentru ca din start pierd. astept, astept, astept....cerand cu un glas aproape mut sa apari constiintei mele.
Oare tu stii cum e ? Oare tu ai acelasi sentiment sau iti e indiferent pe cine primesti in viata ta. Pentru ca atunci mai dezamagi,,, SI TU
TU..TU...TU oare cine esti acest "tu"?
cui te dedici acest "tu"? probabil ca ai pretentii inalte si singura cale de a comunica care mi-a ramas sau mai bine zis cuvintele pe care le folosesc iti par banale lipsite de sens , insa lasa-ma sa mentionez dinainte ca ele nu sunt formulate de catre ratiune, de mult nu mai vorbesc cu mintea, acum sufletul mi-a preluat intreaga conducere, si poate gresesc dar ASTA SUNT. Ma regasesc acum pe fiecare atingere de tastatura.
In vise tu cand vii nu ai maini , nu ai glas insa imi poti vorbi doar cu o privire, ma poti atinge doar cu n zambet; deci nici tu nu esti perfect, insa cu ochii tai ma citesti prea mult si prea bine, cu sufletul tau ma simti chiar daca nu sunt langa tine.
In vise imi apari tot mai rar, si pleci tot mai des....insa in realitate ai sa vii candva.
Nu te pot astepta mereu asa cum ai vrea si nu ma pot gandi numai la tine . asta cand nu plang de dorul altora, si nu mai am rabdare.
Acum astept un semn, un gest, o chemare, dar sa vina de la tine...orice, cuvant, soapta, ceva..orice... dincolo de toate vreau sa cred in realitate in visele care in zori zilei devin realitate.