stau adesea in tacere, ca si cum casa mea ar fi in singuratate, ascult linistea in nostalgia ei cutremuratoare si fara sa vreau mintea imi este invadata de amintiri.
Amintirile..singurele comori care uneori ajung sa isi piarda sclipirea in umbra unor lacrimi pierdute pe obraz, singurele bijuterii de care nu te poti lipsi niciodata oricat de mult ti-ar impovara sufletul, te insotesc inevitabil peste tot.
Tacere si nimic in schimb, imbratisari calde si sincere din trecut, care au fost de nepretuit si poate la fel nepretuite, iar acum ..dorite...insa ce crezi ? nu mai sunt..
Vorbe dulci spuse cu atata tagada, cu atata gingasie si dor, au ramas doar in amintiri..insa de acolo nu mi le poate lua nimeni. Nici eu nu le pot izgoni atunci cand sufletul mi-e plin de amar.
Clipe si vorbe sincere spuse cu tandrete cand aveam nevoie de ele, mi-au unplut sufletul , iar acum toate emotiile lor le astern pe hartia virtuala, pentru ca trebuie sa le spun..in suflet dor ori de cate ori intorc privirea la ele.
Nu am cum sa cer nimanui nimic ptr ca nu am ce sa ofer , totul a ramas in amintiri si ptr a darui ar trebui sa o iau de la zero,tocmai din amintiri si ar fi crud sa impart aceste amintiri cu altcineva.
Iti privesc uneori ochii pe furis, si vad atata caldura in ei, insa in acelasi timp o umbra de tristete, se vede clar cum timpul a trecut, insa parca pentru tine ar mai fi stat un pic in loc, sau poate mai mult, sau poate deloc.
Dar roata se intoarce si astazi sufletului meu ii rostesc in tacerea: mi-e dor de mine, mi-e dor de tine...mi-e dor de noi...de nimic mai mult
-ro.png)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu